Procesul de pace israeliano-palestinian pare să fi intrat în cel mai mare con de umbră în care s-a aflat vreodată, pe fondul normalizării relaţiilor Israelului cu mai multe state arabe prin semnarea Acordurilor Avraam în 2020 şi al slăbirii tot mai accentuate a poziţiei Autorităţii Palestiniene în Cisiordania, până în punctul în care Mahmoud Abbas a renunţat anul trecut să mai organizeze alegeri de teama de a nu pierde în faţa Hamas, scrie Agerpres.
Dacă este un lucru cu care mulţi dintre politicienii şi experţii din Israel sunt de acord în aceste zile, mai ales după invadarea Ucrainei de către Rusia, este că procesul de pace israeliano-palestinian, care timp de decenii a fost o chestiune centrală în raporturile dintre Israel şi statele arabe, este o problemă tot mai marginală. Este în general acceptat faptul că acest proces de marginalizare a început încă din mandatul preşedintelui american Donald Trump, cel care a venit cu propunerea unui „Acord al secolului” pentru soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu despre care palestinienii nu au dorit nici măcar să discute, dar s-a accentuat odată cu semnarea Acordurilor Avraam.
Acestea au fost semnate iniţial de SUA, Israel şi Emiratele Arabe Unite în august 2020 şi prevedeau normalizarea relaţiilor între Israel şi EAU, iar ulterior au fost folosite ca termen generic şi pentru normalizarea relaţiilor cu Bahrein, care a avut loc în septembrie 2020. Ulterior alte două state arabe, Sudan şi Maroc, şi-au normalizat relaţiile cu Israelul.
Dr. Kobi Michael, cercetător senior la Institutul pentru studii naţionale de securitate din Israel (INSS), susţine că „mulţi ani palestinienii au avut putere de veto privind procesul de normalizare între Israel şi ţările arabe, în sensul că urma să nu existe o normalizare decât după ce se va ajunge la un acord final cu palestinienii”.
Însă chestiunea palestiniană, care mult timp a fost folosită ca un „atu strategic” de mulţi lideri arabi, a devenit o „slăbiciune”. „Pentru că liderii arabi – iar astăzi avem o generaţie tânără în principal în ţările din Golf – au înţeles că trebuie să urmărească mai întâi propriile lor interese naţionale”, a spus Kobi Michael la o întâlnire cu jurnalişti străini, organizată de Asociaţia de Presă Europa Israel (EIPA) săptămâna trecută la Tel Aviv.
Profesorul Uzi Rabi, director al centrului Moshe Dayan pentru Orientul Mijlociu şi studii africane, în cadrul Universităţii din Tel Aviv, crede că această schimbare de orientare a statelor arabe din Orientul Mijlociu şi nu numai are la bază o motivaţie pragmatică.
„Israelul este un laborator foarte avansat care poate rezolva mai bine problemele secolului al XXI-lea decât oricine din regiune. De exemplu, energia regenerabilă, care este foarte importantă pentru statele din Golf ce se bazează puternic pe petrol şi gaze, cercetarea asupra viruşilor, combaterea schimbării climatice, soluţionarea penuriei de apă”, afirmă Uzi Rabi.”Elefantul este încă acolo, dar camera s-a schimbat”
În tot acest proces de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi unele state arabe, palestinienii au fost lăsaţi în urmă, crede el.
„Ce s-a întâmplat cu elefantul din cameră? Elefantul este încă acolo, dar camera s-a schimbat. Palestinienii au crezut mereu că vor fi susţinuţi de statele arabe din Orientul Mijlociu şi de Europa. Sunt încă susţinuţi, într-o manieră vibrantă, dar palestinienii ar recunoaşte că, odată cu trecerea timpului, par să fie principalii pierzători”, adaugă profesorul de la Universitatea din Tel Aviv.
El spune că asta nu înseamnă că nu mai există o problemă palestiniană, dar că aceasta este acum „o problemă a israelienilor şi palestinienilor, nu mai este una a lumii sau a statelor arabe, pentru că acestea au problemele lor şi nu au nici voinţa, şi nici energia de a sacrifica” propriile interese pentru cele ale palestinienilor.
„Chestiunea palestiniană trece printr-un proces de marginalizare. Rămâne de văzut cum se va finaliza în cele din urmă”, mai spune Uzi Rabi, subliniind că ţine de palestinieni şi de israelieni să creeze împreună un „obiectiv final realist”, mai ales în contextul în care actualul guvern condus de Naftali Bennett „nu se va ocupa de chestiuni existenţiale, nu va veni cu ceva important legat de palestinieni”.
Părerea lui este împărtăşită şi de ministrul arab în guvernul israelian Issawi Frej, care deţine portofoliul cooperării regionale din iunie 2021.
„Nu există nicio şansă ca acest guvern să reînnoiască procesul de pace. În acest guvern politica este de a susţine poporul palestinian, de a consolida Autoritatea Palestiniană şi de a încerca să dezvoltăm proiecte”, a spus el în cadrul unui briefing pentru jurnalişti străini.
Oficialul arab israelian afirmă însă, în acest context, că Autoritatea Palestiniană a făcut o mare greşeală că nu a aderat la Acordurile Avraam.
„Cred că Autoritatea Palestiniană a făcut o greşeală mare să nu fie parte din Acordurile Avraam. Cred că Abu Mazen (un pseudonim pentru Mahmoud Abbas – n.r.) ar fi trebuit să fie parte din acest val, pentru că înainte de acest lucru (…) tot ce ţine de procesul de pace s-a relaxat, nu s-a întâmplat nimic în teren. Este pentru prima dată când avem mişcare. Trebuie să fii parte din această mişcare. În arabă este un proverb care se traduce aproximativ ‘Mişcarea este o binecuvântare’. Iar acum avem mişcare, oamenii vorbesc unii cu ceilalţi. Ceva se întâmplă, fiţi parte din această mişcare, fiţi parte din acest val, este foarte important! Este opinia mea”, a spus ministrul arab.
Întrebat cum ar fi posibilă o astfel de aderare a Autorităţii Palestiniene la aceste acorduri, pentru semnarea cărora a acuzat de trădare EAU şi Bahreinul, ministrul arab israelian crede că acest organism nu are nimic de pierdut.
„Situaţia este cea mai rea pentru Autoritatea Palestiniană de când s-a înfiinţat (1994 – n.r.). AP nu poate plăti salariile pentru angajaţi. Uneori au plătit 50%, 30%, pentru că nu au bani. Ţările donatoare şi-au oprit donaţiile. Situaţia palestinienilor este foarte rea. Ce ai de pierdut dacă eşti parte din ceva nou? (…) Au făcut o greşeală în acest caz. Nu există o altă opţiune”, a mai spus el.
Soluţia cu două state este privilegiată, dar rămâne o perspectivă îndepărtată
Ministrul cooperării regionale din Israel recunoaşte că poziţia lui Mahmoud Abbas este slăbită de faptul că procesul de pace israeliano-palestinian pare tras pe linie moartă pe termen nelimitat, dar nu doreşte să comenteze asupra eventualităţii ca acesta să renunţe la funcţie sau fie schimbat, despre care susţine că „este o chestiune palestiniană internă”.
Deşi nu vede perspective pentru evoluţii pe termen scurt în privinţa procesului de pace israeliano-palestinian, el afirmă că speră ca „într-o zi, în generaţia mea, să putem vedea momentul în care palestinienii şi israelienii vor fi state vecine şi vor avea relaţii bune”.
Ce înseamnă acest lucru din punct vedere practic? O soluţie cu două state, unul israelian, şi unul palestinian cu capitala în Ierusalimul de Est, susţinută de cea mai mare parte a diplomaţiei internaţionale.
„Eu cred în soluţia cu două state, nu există alta. Dacă se doreşte un sigur stat, evreii nu pot să fie majoritari. Asta este prima soluţie: un stat – cu 50% arabi şi 50% evrei. Evreii şi sionismul nu acceptă această soluţie. A doua este soluţia cu două state. A treia este o confederaţie. A patra este un stat federal, ca SUA şi Germania. Ştiu ce cred evreii. Vor propria lor ţară, o patrie pentru poporul evreu. Cum poţi realiza acest obiectiv? Numai printr-o soluţie cu două state”, susţine ministrul din formaţiunea MERETZ.
Cum văd însă arabii israelieni această eternă discuţie despre procesul de pace israeliano-palestinian şi crearea a două state? Ibrahim Abu Ahmad, arab israelian născut în Nazaret, dar care trăieşte în prezent în satul Turan, din apropierea lacului Tiberius, spune că dacă mâine ar apărea un stat palestinian alături de Israel el nu ar dori să se mute acolo, la fel ca 99% dintre arabii din Israel.
Totuşi, afirmă el în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti străini la think-tank-ul Alma Research, arabii israelieni îi înţeleg cel mai bine pe palestinieni pentru că îşi dau seama foarte bine că puteau să fie în locul lor.
„În ceea ce priveşte viaţa noastră ca cetăţeni arabi astăzi, procesul de pace nu schimbă nimic. Suntem două chestiuni complet diferite. Şi cred că una vine din cealaltă. Cred că mai întâi trebuie să îmbunătăţim relaţiile între arabi şi evrei în interiorul ţării. Şi ciocnirile din mai anul trecut arată că mai avem un drum lung de parcurs până ne ameliorăm relaţiile aici, între oameni, între evrei şi arabi, înainte să negociem între palestinieni şi israelieni. Dacă nu ne putem pune de acord aici, în ţară, ca cetăţeni egali, cum ne aşteptăm să negociem între două ţări sau entităţi? Din punctul meu de vedere una trebuie să o preceadă pe cealaltă şi sunt atât de multe de făcut”, spune Ibrahim Abu Ahmad.
„Autoritatea Palestiniană este pe o pantă alunecoasă în privinţa legitimităţii ei”
Evenimentele din mai 2021, când Hamas a lansat rachete spre Ierusalim după ce a dat un ultimatum Israelului, ceea ce a dus la declanşarea unei operaţiuni de securitate a armatei israeliene în Fâşia Gaza, au dus la schimbarea balanţei de putere în Cisiordania, cred experţi israelieni. Iar unul dintre factorii declanşatori ar fi, pe lângă violenţele din Ierusalimul de Est şi evacuările din cartierul Sheikh Jarrah, faptul că preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a decis să nu mai organizeze alegeri în Cisiordania, temându-se că va pierde puterea în faţa Hamas.
„Vă dau în scris că dacă mâine s-ar organiza alegeri în Cisiordania, Hamas ar câştiga”, afirmă Khaled Abu Toameh, un jurnalist arab israelian care lucrează pentru un cotidian israelian şi care în ultimii zeci de ani a colaborat cu prea străină în teritoriile palestiniene.
Potrivit cercetătorului la INSS, dr. Kobi Michael, Mahmoud Abbas a înţeles că va pierde alegerile şi nu a mai permis organizarea lor invocând faptul că Israelul nu le permite palestinienilor din Ierusalim să voteze.
„În sistemul palestinian pentru a participa la alegeri trebuie să te înregistrezi în avans, ca în sistemul american. Şi de aceea avem cifrele exacte. Sunt aproape 350.000 de palestinieni care trăiesc în Ierusalimul de Est, aproape 200.000 de palestinieni care au drept de vot, dar în jur de 2.000 s-au înregistrat pentru vot. În primul rând asta arată că palestinienii sunt indiferenţi la sistemul politic palestinian, pentru că se consideră şi locuitori ai Ierusalimului. Apoi arată că asta nu este o scuză pentru a nu ţine alegerile”, susţine Kobi Michael.
El afirmă că „Autoritatea Palestiniană este pe o pantă alunecoasă în ultimul deceniu în privinţa legitimităţii ei”.
„S-au realizat multe sondaje şi în ele putem vedea în mod consistent că între două treimi şi până la 80% dintre palestinieni cer ca Abu Mazen să demisioneze. AP este percepută ca fiind foarte deconectată de alegători, foarte ineficientă, foarte coruptă, etc.”, spune cercetătorul israelian.
În al doilea rând, Autoritatea Palestiniană începe să piardă controlul asupra violenţei organizate, ceea ce este „primul criteriu al unui stat eşuat, sau al unui semistat în cazul de faţă”.
„În Jenin, miliţia Fatah nu acceptă Autoritatea Palestiniană. În sud, la Hebron, acolo sistemul politic este organizat în jurul clanurilor din triburi, în ultima lună au avut loc ciocniri violente între două triburi şi AP nu a putut să intervină”, afirmă el.
În acest context, Hamas a văzut situaţia ca pe o oportunitate de a-şi ameliora poziţia şi de a lărgi ecuaţia de securitate faţă de Israel.
„Au îndrăznit să transmită un ultimatum statului Israel, afirmând că dacă până la ora 18.00 Israelul nu va opri activităţile de la Poarta Nablus, evenimentele din Sheikh Jarrah, vor lansa rachete spre Ierusalim. La 18.00 şi-au pus în aplicare ultimatumul şi au lansat rachete spre Ierusalim. Acesta a fost prima dată când au fost lansate rachete spre Ierusalim. Hamas a arătat nu numai că poate da ultimatumuri, dar le poate şi pune în aplicare”, susţine cercetătorul.
Astfel, „au reuşit să-i pună într-o situaţia stânjenitoare pe cei din Autoritatea Palestiniană, s-au poziţionat ca apărători ai palestinienilor din Ierusalimul de Est, ai locurilor sfinte, ai palestinienilor din Cisiordania şi au reuşit să-i atragă în conflict pentru prima dată pe cetăţenii arabi ai statului Israel. Iar asta este ceva important în ochii jucătorilor din regiune”.
Nu în ultimul rând, Hamas a reuşit să se coordoneze cu Hezbollah în sudul Libanului şi să lanseze rachete simultan împotriva statului Israel.
„După 11 zile de campanie militară în Fâşia Gaza, cred că Hamas şi-a ameliorat dramatic poziţia strategică faţă de Israel, faţă de AP, faţă de Iran, sponsorul său, şi faţă de cetăţenii arabi din Israel. (…) Deci cred că Hamas este în cea mai bună poziţie strategică avută vreodată, AP este în cea mai proastă poziţie strategică de la înfiinţare, divergenţele dintre cele două părţi sunt de nerezolvat (…). Nu există nicio probabilitate de reconciliere între Hamas şi Fatah pentru că este un joc cu sumă nulă”, consideră dr. Kobi Michael.
„Situaţia este volatilă tot timpul”
Nu este însă acesta un motiv pentru Israel de a încerca să consolideze Autoritatea Palestiniană, în contextul în care aceasta pare tot mai slăbită în faţa Hamas? Dr. Kobi Michael crede că nu.
„Ce înseamnă să întărim Autoritatea Palestiniană? Ce înseamnă asta dacă nu să impunem o entitate ilegitimă alegătorilor ei? Ce vrea să însemne întărirea AP? Întărirea corupţiei, ineficienţei, doar pentru că este convenabil pentru noi, pentru că avem un interes să ne coordonăm din punct de vedere militar, de securitate şi al informaţiilor?”, întreabă el retoric.
Pe de altă parte, Israelul este nevoit să coordoneze anumite activităţi cu Hamas în Fâşia Gaza. „Sunt acum aproape de 30.000 de palestinieni care vin zilnic din Fâşia Gaza pentru a munci în Israel, care este un lucru ce nu s-a mai întâmplat de două decenii. Cu cine să coordonezi acest lucru, dacă nu cu Hamas?”, susţine el.
Această situaţie ridică o dilemă pentru statul Israel, crede cercetătorul, pentru că „următoarea rundă cu Hamas nu e o chestiune de dacă, ci de când.”
„Dacă vrem ca moderaţii să fie partenerii noştri, chiar dacă nu e vorba de Autoritatea Palestiniană, trebuie să facem ceva în legătură cu Hamas. Problema este că a face ceva din punct de vedere militar este un risc foarte mare pe care trebuie să şi-l asume Israelul. Mai întâi în arena internaţională, pentru că va fi criticat. Dar să zicem că Israelul va distruge întreaga capacitate militară a Hamas. Pentru a face acest lucru vor fi necesare luni de zile, nu zile sau săptămâni, Israelul va trebui să invadeze Fâşia Gaza”, mai spune el.
Armata israeliană confirmă că e preocupată de faptul că Hamas încearcă să preia puterea în Cisiordania destabilizând Autoritatea Palestiniană şi că situaţia este volatilă, dar precizează că este pregătită pentru orice escaladare.
„Din nefericire, Hamas încearcă să preia puterea în Cisiordania. Şi această tentativă a provocat, în parte, escaladarea din luna mai, pentru că Hamas a decis să tragă şase rachete spre Ierusalim în mijlocul zilei pentru că a vrut să arate că este implicată în ce se întâmplă în Cisiordania. S-ar putea asta întâmpla din nou? Da, şi continuă să încerce să preia puterea, să destructureze şi să destabilizeze Autoritatea Palestiniană şi să-şi aducă activităţile teroriste în Iudeea şi Samaria. Situaţia este volatilă tot timpul. Rolul Forţelor defensive israliene (IDF) este să fie pregătite, dacă se întâmplă vreo escaladare suntem pregătiţi”, afirmă purtătorul de cuvânt internaţional al IDF, lt. col. Amnon Shefler.
Întrebat în cadrul întâlnirii cu jurnalişti străini ce face armata israeliană pentru a combate o consolidare a prezenţei Hamas, Amnon Shefler susţine că misiunea sa este „să creeze stabilitate şi siguranţă pentru toţi cetăţenii care trăiesc în Iudeea şi Samaria”.
„Acţionăm permanent pentru a descuraja activităţile teroriste. De exemplu, vedem acum o creştere în atacurile cu pietre şi cocteiluri Molotov asupra maşinilor. Una dintre sarcinile armatei israeliene este să urmărească aceste cazuri pentru a se asigura că nu se mai întâmplă, pentru că ele îi pun în pericol nu numai pe israelieni, ci şi pe palestinienii care circulă pe aceleaşi drumuri”, susţine lt. col. Shefler.
În al doilea rând, armata israeliană îşi doreşte să asigure fluxul constant de muncitori din Cisiordania pentru a lucra în Israel sau în diferite comunităţi israeliene din Iudeea şi Samaria.
„Acesta reprezintă un procent major din PIB-ul palestinian, iar aceasta aduce mai multă stabilitate. PIB-ul continuă să crească, iar oamenii care au de lucru şi un venit adecvat sunt mai puţin înclinaţi să recurgă la terorism. IDF a găsit noi căi de a reduce la minim fricţiunile cu civilii în Iudeea şi Samaria, am redus numărul de puncte de control pentru descurajarea activităţilor teroriste cu multe procente pentru a le permite oamenilor să conducă liber şi să circule liber”, mai spune el.
În actualele condiţii din teritoriile palestiniene procesul de pace cu Israelul, deşi poate fi resuscitat oricând, pare tras pe linie moartă pe termen nedefinit.
„Tot ce poate face Israelul în actualele condiţii este să vorbească cu toţii palestinienii care vor să discute şi să răspundă cu foc asupra celor care trag în el. Bine aţi venit la statu-quo. Nu îl poţi menţine pentru totdeauna, dar nu mă pot gândi la o alternativă mai bună”, declară jurnalistul arab israelian Khaled Abu Toameh.
sursa: AGERPRES
