joi, februarie 22, 2024

ANALIZĂ/ La ce valoare a estimat Guvernul din Ucraina pagubele produse până în război

Guvernul ucrainean estimează la 565 de miliarde de dolari pagubele provocate până acum de invazia lansată de Rusia, la 24 februarie, sumă pe care Kievul speră să o primească atât de la Moscova, cât şi sub formă de ajutor de la partenerii săi pentru a putea reconstrui ţara după încheierea conflictului, a declarat miercuri premierul Denis Şmîhal, citat de agenţia Ukrinform, preluată de EFE, arată Agerpres.

„Estimările preliminare arată că pierderile directe pentru Ucraina se ridică în prezent la 565 de miliarde de dolari. În fapt, de aceşti bani vom avea nevoie pentru a ne reconstrui statul, atât pe cheltuiala Rusiei, cât şi cu ajutorul partenerilor noştri”, a declarat şeful executivului ucrainean.

Şmîhal a făcut aceste declaraţii după întrevederea de marţi seară, de la Kiev, cu premierii Poloniei, Mateusz Morawiecki, Cehiei, Petr Fiala, şi Sloveniei, Janez Jansa, precum şi cu vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, care i-au transmis sprijinul lor puternic în faţa invaziei ruse.

Premierul ucrainean s-a referit la fondurile şi activele ruse din străinătate congelate de comunitatea internaţională prin intermediul sancţiunilor şi a declarat că guvernul său se bazează pe confiscarea acestor bunuri drept garanţie pentru despăgubiri de război. Dar Şmîhal a dat totodată asigurări că aşteaptă ajutor din partea comunităţii internaţionale „în acest plan la scară mare” de reconstrucţie.

„Cerem lumii întregi să ajute Ucraina să încheie acest război, să furnizeze asistenţă financiară pentru ţara noastră şi s-o reconstruiască. Mulţumim pentru ajutorul şi sprijinul pe care zeci de ţări şi milioane de oameni din întreaga lume îl oferă deja Ucrainei”, a insistat şeful executivului de la Kiev.

Totodată, Şmîhal a declarat că guvernul său a creat un grup care să evalueze pierderile suferite de economia ucraineană din cauza războiului declanşat de Rusia.

În afara obiectivelor militare şi de infrastructură din Ucraina, armata rusă a atacat locuinţe şi clădiri civile precum spitale şi grădiniţe, aminteşte EFE.

sursa: AGERPRES

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner