ANAT: În prezent, nu există renunţări ale turiştilor români la vacanţele rezervate în ţările afectate de incendii

Nu există renunţări la vacanţe din partea turiştilor români pentru ţările afectate de incendii, au anunţat vineri reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). 

„Presa naţională şi internaţională a relatat, luna aceasta, despre incendiile de pădure din state mediteraneene, populare în rândul românilor, precum Grecia, Croaţia, Spania sau Franţa. Astfel de incendii nu reprezintă o noutate, datorită faptului că vara sunt înregistrate temperaturi foarte ridicate în aceste ţări. Fireşte, incendii pot izbucni oriunde şi în orice ţară. Grecia a fost, din păcate, mult mai afectată de incendii în alţi ani. În acest an, până în prezent, incendiile au afectat 500 de hectare în această ţară, însă anul trecut au fost afectate 103.000 de hectare. În acest an au fost afectate în special regiuni din sudul Greciei (Peloponez), de lângă Atena şi din insula Lesbos. Însă, majoritatea românilor optează pentru Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini, Thassos, Rhodos, Creta, Skiathos, Mykonos, Zakynthos, Corfu, Lefkada, zone neafectate de incendii. (…) în prezent, nu există renunţări din partea turiştilor pentru ţările afectate de incendii. Oricum, agenţiile de turism îşi informează permanent clienţii în legătură cu siguranţa destinaţiei alese, de cele mai multe ori având la faţa locului, pe lângă parteneri, şi reprezentanţi direcţi. Autorităţile locale şi naţionale ale acestor ţări intervin, din ce am observat, cât se poate de rapid pentru a neutraliza aceste incendii”, se arată într-un comunicat de presă al patronatelor din turism.

Potrivit sursei citate, turoperatorii au reprezentanţi în aeroporturile de unde operează curse charter, care îndrumă turiştii şi îi anunţă în timp util, la orice oră, dacă sunt întârzieri.

În prezent, principalele destinaţii externe mediteraneene preferate de către români sunt: Grecia, Turcia, Egipt, Italia, Spania, Croaţia, Muntenegru, Franţa, Malta, Tunisia şi Cipru.

ANAT aminteşte şi de un studiu recent, efectuat pe baza datelor Băncii Naţionale a României (BNR), conform căruia suma cheltuită de către turiştii români pe vacanţe în străinătate ar putea ajunge la 6 miliarde de euro, până la finalul acestui an.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare