Standul României, cu o suprafaţă de 215 de metri pătraţi, a fost un adevărat punct de atracţie la târgul internaţional de turism de la Varşovia (TT Warsaw), fiind amplasat strategic la intrarea principală, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat remis Agerpres.
TT Warsaw s-a desfăşurat în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, în capitala Poloniei, Varşovia.
Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ministerului Turismului şi Sportului din Polonia şi a reunit specialişti şi iubitori ai turismului din întreaga lume, începând cu agenţii de turism şi tur-operatori, până la firme de transport şi structuri de cazare.
Astfel, „TT Warsaw” s-a dovedit a fi o platformă importantă pentru promovarea turismului global, cu un număr de peste 22.000 de vizitatori şi 56 de ţări participante.
„România este o prezenţă de top la acest târg, fiind chiar în centrul atenţiei, deşi în acest an nu am mai avut statutul oficial de ţară parteneră. Am avut un stand elegant şi primitor, iar polonezii, care ne sunt şi gazde, dar şi musafiri, au fost încântaţi să participe alături de noi la degustările de produse româneşti şi la jocurile populare. Ne-am bucurat de o primire extraordinară din partea publicului şi a profesioniştilor din domeniu”, a declarat Adrian Voican, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, la standul României, 21 de co-expozanţi au prezentat vizitatorilor ofertele turistice ale ţării, axându-se pe tradiţiile, meşteşugurile şi gastronomia locală. Artizanatul din Bucovina şi Maramureş, dansurile şi jocurile populare, dar şi produsele gastronomice tradiţionale – vinuri, palincă şi preparate specifice regiunilor româneşti – au fost la mare căutare.
De asemenea, turiştii polonezi au putut explora oferta diversificată de turism din România, incluzând destinaţii montane, de litoral, turism de sănătate şi turism cultural.
De Ziua Naţională a României, 1 decembrie, un mesaj festiv „La mulţi ani, România!” a fost difuzat pe panourile digitale din centrul Varşoviei dar şi al Cracoviei, parte dintr-o campanie amplă de promovare a turismului românesc, desfăşurată în Polonia între 16 noiembrie şi 15 decembrie 2024. Campania are scopul de a creşte vizibilitatea şi interesul turiştilor polonezi faţă de România, precizează sursa citată.
Anul acesta, România a fost şi în atenţia presei, cu transmisiuni în direct ale TVR Info din cadrul târgului, iar diverse organizaţii de promovare turistică, precum Alianţa pentru Turism (ApT), FAPT (Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România) şi OPTBR (Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România), au avut o prezenţă activă la eveniment.
De asemenea, Tourism Board-ul Prahovean (APDT Prahova) a prezentat materiale de promovare în limba poloneză, promovând destinaţii de city break, turism cultural şi de business, cum ar fi Sinaia, Buşteni, Azuga, Poiana Câmpina şi Ploieşti.
„În primele 9 luni ale acestui an, potrivit Institutului Naţional de Statistică, România a fost vizitată de 86.327 de turişti polonezi, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, când numărul acestora a fost de 75.216. Creşterea importantă se menţine, în 2023 fiind cu 14% mai mulţi turişti polonezi decât în 2022. Creşterea totală a numărului de turişti străini este de 12,8% pentru primele 9 luni ale acestui an, ca atare, cifra este extrem de mare, peste medie! Cei mai mulţi polonezi au vizitat oraşele turistice ale ţării noastre, au ales circuite dar şi staţiuni montane. Acest interes continuu al polonezilor pentru România ne încurajează să continuăm să promovăm frumuseţea şi diversitatea ţării noastre. Târgul de la Varşovia a fost o oportunitate excelentă de a ne întâlni cu turiştii şi partenerii de afaceri din Polonia şi de a le oferi o fereastră deschisă către ceea ce România are de oferit”, a adăugat Adrian Voican.
Potrivit ANAT, România continuă să fie o destinaţie turistică atractivă pentru vizitatorii din Polonia, iar participarea la Târgul de Turism de la Varşovia consolidează poziţia ţării noastre pe piaţa turistică internaţională.
SURSA: ȘTIRILE TVR