Anchetă în Franța asupra unei acuzaţii de viol la Palatul Elisee (sursă judiciară)

O procedură de informare judiciară pentru „viol” a fost deschisă pe 12 iulie după acuzaţii ale unei femei cadru militar de la Palatul Elysee împotriva altui militar, iar acesta a fost plasat sub statutul intermediar de martor asistat, a declarat vineri pentru AFP o sursă judiciară, conform Agerpres.

Potrivit acelorași surse, „investigaţiile sunt încă în curs” şi militarul acuzat „a fost plasat” pe 12 iulie, la finalul interogatoriului său în faţa judecătorului de instrucţie, „sub statutul de martor asistat”, un statut mai puţin incriminator decât cel de inculpat.

Într-un articol care dezvăluie întreaga afacere, cotidianul Liberation a indicat că faptele s-ar fi produs la sediul statului major special al Palatului Elysee pe 1 iulie, pe marginea unei petreceri de adio pentru trei colaboratori şi după plecarea şefului statutului Emmanuel Macron, care a rostit un discurs la începutul reuniunii.

„O tânără din cadrul armatei, care a asistat la petrecerea de adio, susţine că a fost supusă la violenţe sexuale de către un bărbat, şi el tot militar” şi cu gradul de „subofiţer”. „Cei doi militari sunt detaşaţi la statul major special, lucrează zilnic împreună şi se cunosc”, potrivit cotidianului.

Femeia militar ar fi depus „în orele care au urmat” o plângere la comisariatul arondismentului al VIII-lea, adaugă Liberation.

Ca şi în cazul Liberation, Palatul Elysee a precizat pentru AFP că nu comentează „niciodată afacerile judiciare în curs”, precizând totuşi că „imediat ce faptele au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor, au fost luate măsuri imediate: susţinerea şi consilierea victimei, detaşarea imediată, departe de Elysee, a persoanei incriminate”.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare