ANCOM: Bilanț 2023: Peste 3.500 de controale în sectorul telecom

În anul 2023, ANCOM a desfășurat 3.579 de controale pentru a asigura aplicarea și respectarea prevederilor legislației și reglementărilor impuse de Autoritate în vederea promovării concurenței pe piețele de comunicații electronice și de servicii poștale și pentru protejarea drepturilor și intereselor utilizatorilor. Ca urmare a controalelor, ANCOM a transmis 171 de notificări și a aplicat 742 de avertismente şi 446 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.857.000 de lei, sumă ce se constituie venit la bugetul de stat.

Piața comunicațiilor electronice

Anul trecut, ANCOM a efectuat 2.020 de acțiuni de control pe piaţa de comunicaţii electronice, contravenienții primind 171 de notificări, 248 de avertismente și 177 de amenzi contravenționale, în valoare de 1.778.500 de lei.

132 de amenzi contravenționale în cuantum total de 1.376.500 de lei au fost aplicate de Autoritate furnizorilor de servicii de telefonie, cele mai multe amenzi fiind aplicate pentru încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, nerespectarea regulamentului de roaming, desfășurarea procesului de portare, modalitatea de transmitere a notificării unilaterale ca urmare a modificării contractelor încheiate cu utilizatorii finali. Cea mai mare amendă, în cuantum de 40.000 de lei, a fost aplicată pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.

În anul 2023, ANCOM a finalizat o campanie care a vizat respectarea de către furnizorii de servicii de telefonie mobilă prepaid/postpaid a prevederilor legale privind portabilitatea numerelor. Au fost efectuate 164 de controale la nivel național, în urma finalizării acestora fiind aplicate 16 amenzi contravenționale în cuantum total de 160.000 de lei.

2 amenzi contravenționale în cuantum total de 20.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de acces la internet pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.

10 amenzi contravenționale în valoare totală de 96.000 de lei au fost aplicate și furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), în principal pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice.

Furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 23 de amenzi contravenționale în valoare totală de 211.000 de lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în regimul de autorizare generală, cea mai mare amendă, în valoare de 35.000 de lei, fiind însă aplicată pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale. În domeniul radiocomunicațiilor au fost aplicate 10 amenzi în cuantum total de 75.000 de lei pentru utilizarea unor frecvențe fără a deține licență sau nerespectarea parametrilor tehnici și operaționali ai stațiilor radio, cea mai mare amendă, în cuantum de 30.000 de lei, fiind aplicată pentru nerespectarea condițiilor din licență, respectiv nerespectarea obligațiilor din licență cu privire la acoperirea cu servicii de comunicații electronice.

Piața echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică

Pe piața echipamentelor radio și compatibilității electromagnetice, ANCOM a efectuat 1.046 de controale, în urma cărora au fost aplicate 428 de avertismente și 220 de amenzi contravenționale în valoare totală de 807.000 de lei. Cea mai mare amendă a fost în valoare de 30.000 de lei pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor destinate să perturbe sau să împiedice funcționarea normală a comunicațiilor care utilizează frecvențe radio (jammere).

În ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică, cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 de lei, a fost aplicată unui producător pentru neaplicarea marcajului CE.

Piața serviciilor poştale

Pe piața serviciilor poștale, ANCOM a efectuat în anul 2023 un număr de 513 acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 66 de avertismente și 49 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 271.500 de lei, cea mai frecventă încălcare fiind nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Principalele nereguli au constat în furnizarea neautorizată a serviciilor poștale, nerespectarea modalităților de predare a trimiterilor poștale către destinatari, nerespectarea conținutului avizelor poștale, neprestarea serviciilor poștale și neinscripționarea/marcarea trimiterilor poștale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare