ANCOM: Peste 1,3 milioane de numere portate în 2022

În anul 2022 a continuat tendinţa de creştere a volumului de numere de telefon portate, fiind stabilit un nou record de portări, de la lansarea, în 2008, a serviciului de portabilitate.
Astfel, anul trecut, 1.336.982 de numere de telefon şi-au schimbat operatorul, dar nu şi utilizatorul. Din totalul numerelor portate, 94%, adică 1.255.962, sunt numere de telefonie mobilă. Recorduri au fost înregistrate şi în ceea ce priveşte numărul mediu de portări, acesta atingând valoarea de 111.415. Cele mai multe portări, de peste 140 de mii, au fost realizate în lunile noiembrie şi decembrie 2022.

În procesele de portare desfăşurate în 2022 au fost implicaţi 35 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă. Din totalul portărilor aferente anului trecut, 84% au fost realizate de către utilizatori – persoane fizice şi 16% de către persoane juridice.

De la introducerea serviciului de portabilitate în România, care a avut loc în octombrie 2008, peste 9,7 milioane de numere au fost transferate între reţele. Dintre acestea, 8,7 milioane sunt numere de telefonie mobilă (89%) şi 1 milion de numere sunt de telefonie fixă.

Telefonie mobilă

În anul 2022 au fost portate 1.255.962 de numere de telefonie mobilă. RCS & RDS este furnizorul care a primit, prin portare, cele mai multe numere mobile, respectiv 754.833, fiind urmat de Vodafone cu 191.822 numere primite şi Orange cu 149.361. Telekom Romania Mobile Communications a primit 129.732 de numere, iar Orange Romania Communications 30.190.

Furnizor Numere de telefonie mobilă portate în 2022
RCS & RDS 754.833
Vodafone 191.822
Orange 149.361
Telekom Romania Mobile Communications 129.732
Orange Romania Communications 30.190
Alţii 24

Din totalul numerelor de telefonie mobilă portate în 2022, 56% (703.810) au fost numere utilizate pe bază de abonament.

Telefonie fixă

În anul 2022 au crescut semnificativ (cu peste 30%) şi portările numerelor de telefonie fixă. Astfel, în acest an, au fost portate 81.020 de numere de telefonie fixă. Majoritatea utilizatorilor au optat pentru ofertele următorilor furnizori: RCS & RDS (26.259 numere), GTS Telecom (15.345), Vodafone (12.516), Orange (10.744) şi BT Global Europe (4.542).

Furnizor Numere de telefonie fixă portate în 2022
RCS & RDS 26.259
GTS Telecom 15.345
Vodafone 12.516
Orange 10.744
BT Global Europe 4.542
Alţii 11.614

Din totalul numerelor fixe portate în acest an, 14.401 au fost numere independente de locaţie, numere cu acces gratuit şi numere cu tarif special.

Pe parcursul anului trecut ANCOM a primit 320 de petiţii privind portarea numerelor de telefon, utilizatorii semnalând în special aspecte legate de anularea proceselor de portare, în contextul în care au fost reofertaţi de către furnizorii la care intenţionau să renunţe, precum şi realizarea cu întârziere a procesului de portare.
Informaţii utile

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate Autorităţii de utilizatori.

Utilizatorii care doresc să-şi porteze numărul de telefon sunt sfătuiţi să verifice contractul pe care îl au cu operatorul actual. În cazul în care perioada minimă contractuală nu a expirat, cel mai probabil vor fi în situaţia de a plăti penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului, în special dacă a fost achiziţionat şi un terminal odată cu serviciile de comunicaţii.

ANCOM acordă sprijin operatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor de portare, dar nu poate aproba, refuza sau anula cererile de portare (toate acestea fiind realizate de furnizori, la cererea utilizatorilor şi cu respectarea legislaţiei în vigoare).

În cazul telefoniei mobile, pentru a vedea calitatea semnalului din reţeaua furnizorului la care vor să-şi porteze numărul, în zonele de interes pentru ei, utilizatorii pot consulta harta aisemnal.ro, ce cuprinde rezultatele măsurătorilor realizate de Autoritate în perioada 2019 – 2022 şi este pusă la dispoziţia publicului în acest scop.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare