Andrei Baciu, CNAS: „Funcţionează de marţi un „Task Force” pentru combaterea cancerului în România”

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, a anunţat că la nivelul instituţiei funcţionează de marţi un „Task Force” pentru combaterea cancerului în România format din reprezentanţi ai instituţiei şi medici implicaţi în lupta cu această boală.

„Începem prin a realiza o cartografiere clară a tuturor serviciilor medicale existente în domeniul oncologiei, de la cele preventive la cele de tratament, de la medicina primară şi ambulatorie la serviciile medicale spitaliceşti. Vom analiza şi serviciile medicale conexe de suport pentru fiecare judeţ în parte. Pasul doi constă în definirea foarte clară a serviciilor medicale pe care ne dorim să le avem, noi ca ţară, pe viitor. Vom proiecta în mod realist şi pe baze ştiinţifice nevoia de servicii de oncologie pentru următorii 5 ani, astfel încât reformarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor să fie realizată în mod sustenabil. Pentru a construi un sistem de sănătate modern, european, în România, trebuie să ştim unde ne aflăm astăzi. Începem cu domeniul oncologiei. După ce vom avea o imagine clară asupra situaţiei actuale, vom şti mai bine ce şi unde lipseşte”, a scris Andrei Baciu, pe Facebook.

În opinia preşedintelui CNAS, este esenţial ca în acest sens să existe un plan pe termen mediu şi lung, acesta fiind unul din obiectivele „Task Force”.

„O Românie mai sănătoasă, un sistem modern şi eficient de sănătate nu se construiesc de la sine. Trebuie să lucrăm eficient, transparent şi cu viziune pentru a face din România o ţară ca afară. Dorinţa şi speranţa mea este de a face tot ceea ce putem astfel încât pacienţii şi asiguraţii din România să aibă acces cât mai rapid la servicii medicale cât mai apropiate de standarde europene”, a adăugat reprezentantul CNAS.

Potrivit acestuia, în primul semestru al anului în Programul naţional de oncologie erau înregistraţi 143.033 pacienţi, dintre care 28.457 de pacienţi (o cincime dintre pacienţii oncologici) la Bucureşti, Cluj (11.661 pacienţi), Iaşi (8.078), Timiş (7.340), Ialomiţa (605) şi Tulcea (475).

„Important de menţionat este faptul că acest demers nu dublează activităţile sau rolurile pe care le au alte grupuri de lucru. Noi vom face în continuare tot ce ţine de CNAS pentru implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere al cancerului în România”, a mai arătat Andrei Baciu.

El a afirmat că Task Force-ul are ca obiectiv definirea unei imagini cât mai clare a serviciilor oferite astăzi, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pacienţilor oncologici, cât şi stabilirea unui plan sustenabil pentru accesul echitabil şi nediscriminatoriu al asiguraţilor la serviciile medicale, investigaţiile şi tratamentele decontate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, potrivit AGERPRES.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare