Deputatul AUR Andrei Gușă declară că ”partenerii” lui Bolojan au cumpărat Șantierul Naval Mangalia pe banii noștri: ”Nu mai vorbim de plecatul acasă, ci de pușcărie, avertizează Gușă. El spune că românii au dreptul să știe cine încasează efectiv acești bani, în ce ordine sunt plătite datoriile și cât va recupera fiecare categorie de creditori.
- PARTENERII” LUI BOLOJAN AU CUMPĂRAT ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA PE BANII NOȘTRI! NU MAI VORBIM DESPRE PLECATUL ACASĂ, CI DESPRE PUȘCĂRIE!
Declarație politică – Andrei Gușă, deputat AUR
Ceea ce se întâmplă în cazul Șantierului Naval Mangalia este scandalos și ridică întrebări extrem de grave despre modul în care Guvernul Bolojan gestionează banii publici, interesele strategice ale României și viitorul industriei naționale.
Pe scurt, românii plătesc, iar marile companii străine încasează. Guvernul se împrumută în numele nostru, impune austeritate profesorilor, elevilor și familiilor, taie de unde doare mai tare și, în același timp, direcționează contracte de miliarde de euro către un gigant german din industria de apărare. Iar acum, aceeași companie a cumpărat și șantierul unde urmează să fie construite navele militare comandate de România.
Rheinmetall a achiziționat Șantierul Naval Mangalia pentru aproximativ 138 de milioane de euro, după cinci licitații și reducerea prețului de pornire de la 184 de milioane de euro. În paralel, grupul german a obținut contracte prin programul european SAFE în valoare totală de aproximativ 5,7 miliarde de euro. Printre acestea se numără și un contract de aproximativ 920 de milioane de euro pentru construirea a patru nave militare destinate României, pe platforma de la Mangalia.
Acestea sunt faptele publice. Iar ele impun întrebări la care Guvernul Bolojan nu are voie să răspundă prin comunicate triumfaliste despre investiții și securitate națională.
Cine a negociat în interesul României și cine a negociat în interesul Rheinmetall? Cum a fost atribuit contractul pentru navele militare? Care sunt justificările economice și condițiile comerciale ale tranzacției? Ce garanții concrete avem că banii contribuabililor vor genera locuri de muncă stabile, producție locală și capacități industriale care să rămână în România?
Mai există însă o întrebare esențială, pe care Guvernul trebuie să o lămurească fără echivoc: unde ajung cele 138 de milioane de euro plătite pentru șantier? Ajung efectiv la angajații români care au salarii restante, la ANAF și la ceilalți creditori sau vor recupera cea mai mare parte a banilor creditorii din grupul Damen?
Șantierul se află în faliment, iar banii obținuți din vânzare intră în procedura de lichidare, urmând să fie distribuiți potrivit regulilor legale privind creanțele. Damen a fost creditorul dominant al societății, în timp ce angajații au rămas cu drepturi salariale de recuperat, iar statul are propriile creanțe. Prin urmare, simplul anunț al unei vânzări de 138 de milioane de euro nu înseamnă că muncitorii și bugetul public își vor recupera integral banii.
Românii au dreptul să știe cine încasează efectiv acești bani, în ce ordine sunt plătite datoriile și cât va recupera fiecare categorie de creditori. Nu putem vorbi despre salvarea unei platforme industriale fără să discutăm și despre oamenii care au muncit acolo și despre prejudiciile acumulate în anii în care statul a asistat la degradarea șantierului.
Nu este suficient să ni se spună că Rheinmetall va investi și că șantierul va fi salvat. Salvarea unei platforme industriale strategice nu poate deveni pretextul pentru a evita întrebările despre transparență, concurență și folosirea banilor publici.
Mai mult, vorbim despre un șantier cu o importanță strategică majoră pentru România, ajuns în faliment după ani de dificultăți, în timp ce angajații au rămas cu salarii de recuperat, iar creditorii cu creanțe de miliarde de lei. În loc să vedem o strategie coerentă de protejare a capacităților industriale naționale, asistăm la o tranzacție care îi obligă pe români să ceară explicații tocmai celor care ar trebui să le apere interesele.
Iar ipocrizia guvernării este revoltătoare: pentru români, austeritate, taxe și sacrificii; pentru contractele de miliarde, discursuri despre urgență și oportunitate strategică.
Nu contestăm necesitatea modernizării Armatei Române. Contestăm orice mecanism prin care interesul public riscă să fie sacrificat în beneficiul unor interese comerciale private. Securitatea națională nu poate fi folosită ca paravan pentru opacitate, iar banii împrumutați în numele generațiilor viitoare nu reprezintă un cec în alb pentru Guvern.
De aceea, solicităm publicarea și explicarea condițiilor esențiale ale contractelor, clarificarea procedurii de atribuire, prezentarea obligațiilor concrete de investiții și producție în România, precum și verificarea de către instituțiile competente a întregului mecanism financiar și contractual. Dacă există indicii de încălcare a legii, acestea trebuie investigate fără protecție politică și fără excepții.
„Partenerii” lui Bolojan au cumpărat Șantierul Naval Mangalia pe banii noștri! Iar întrebarea fundamentală este dacă România și-a negociat cu adevărat interesul strategic sau dacă Guvernul a acceptat un aranjament comercial avantajos pentru un gigant străin, lăsând contribuabilul român să suporte nota de plată.
Domnule Bolojan, nu mai este suficient să plecați acasă și să lăsați în urmă explicații convenabile. Dacă verificările vor demonstra că au fost încălcate legi sau că statul român a fost prejudiciat, cei responsabili trebuie să răspundă în fața justiției, inclusiv penal, acolo unde faptele o impun.
România nu este moșia Guvernului Bolojan, iar banii românilor nu sunt fondul de investiții al marilor corporații străine. Când austeritatea este pentru popor, iar contractele de miliarde sunt pentru alții, cineva trebuie să răspundă. Iar dacă se confirmă fapte penale, destinația nu mai este doar plecarea din funcție, ci instanța de judecată și, după caz, pușcăria.
