Andrei Guşă: Trompetele SUA dixit – „cine e patriot român, cine ţine cu România înseamnă că e împotriva intereselor SUA, deci e „putinist”

„Încă (sau mai ales) de la începutul războiului din Ucraina, SUA au avut o politică de intimidare, cenzurare și chiar suprimare a actorilor occidentali care nu aderă la cauza Administrației Prezidențiale americane actuale și a acoliților acesteia, etichetându-ai cu termenul generic de „putiniști”. Acum, trebuie să stabilim două lucruri. În primul rând, aparatul de stat al Rusiei a fost foarte atent să suprapună cel puțin la nivel declarativ cauza rusească cu cauzele statelor europene care reclamă un mai mare nivel de autonomie a deciziilor. Pe de altă parte, administrația americană a fost foarte preocupată să suprime orice inițiativă patriotică răsărită în statele europene – prin eticheta de „putinistă” -, pentru că altminteri și-ar pierde din influența pe care o exercită pe continentul european, respectiv nu ar mai putea să ne mulgă de resurse cu o asemenea ușurință”, scrie, pe solidnews.ro, consultantul politic Andrei Guşă.

„Europa sărăcește de ani buni, rapid și sigur, prin Covid-19, sancțiunile impuse Rusiei, creșterea bugetelor pentru înarmare, ajutor dat Ucrainei etc. „Este foarte periculos să fii dușmanul Americii, dar să fii prietenul ei este fatal”.

Oițele – sau cei neimplicați în viața politică și socială, spus mai elegant – au fost cele mai ușor de manipulat, indiferent de nivelul lor de inteligență, pentru că în tumultul vieții se lovesc de propagandă americană din toate părțile. De la nivelul statului român, a televiziunilor de mare audiență, la Social Media, la Netflix/HBO/Sky/Amazon/Disney, la site-urile web de mare trafic, trăim practic într-o Românie a propagandei pro-americane fără să sesizăm. Iar faptul că SUA au devenit „The bad guy” planează în conștiința publică la ordinul unei posibilități improbabile, cu toate că dacă am sta să socotim ne-am da seama că este de ordinea evidenței. Probabil că degradarea (plănuita a) interacțiunii sociale la nivelul de festivaluri/clubăreală/drogangeală/0 cultură este tocmai în favoarea neimplicării oamenilor în viața politică și socială, pentru a putea fi mai ușor conduși de forțe oculte prin dictatura îmbrăcată în haine de democrație în care trăim (nu cred în întâmplări), dar asta este altă discuție.

Deși părea improbabil, buba propagandei deșănțate americane s-a spart tocmai la JO Paris 2024. De aici înțelegem cât de important este sportul în politica internațională, gimnastele noastre au reușit involuntar să demaște ceea ce nu a reușit/vrut întreaga clasă politică românească. Primul fenomen care a ridicat un semn de întrebare s-a constituit prin acuzele concertate, absurde, cum că înotătorul chinez care a făcut record olimpic în detrimentul înotătorului american „sigur este dopat”. Chinezul era programat la test anti-doping tocmai în seara probei, de unde graba? Simplu, pentru că „americanul” mediatizează ce vrea – au fost pline site-urile de acuze, nu am văzut nicio știre care să comunice rezultatele controlului. Care evident au fost negative, dar în conștiința publică chinezul – și China – a rămas pătat. De parcă toți cei care fac record mondial la JO ar fi dopați. (pe Michael Phelps nu îl acuzase nimeni, ce ciudat)

Totul a culminat însă, în cazul concret al relației SUA-România, prin scandalul de la proba de gimnastică, acolo unde sportivele românce – și România – au fost batjocorite printr-un furt fără precedent în favoarea sportivei americane. Nu mai relatez cele petrecute, toată lumea le știe. Evident, Cozmin Gușă a fost primul care a reclamat nedreptatea orchestrată de americani, așa cum face de ani buni, în ciuda oricăror consecințe. „Un om face ce trebuie făcut, în ciuda consecințelor personale, a obstacolelor, a pericolelor și a presiunilor – iar acesta este baza moralității umane.” Dar moralitatea-i floare rară – și-o găsesc puțini în țară. Ne-a făcut o surpriză Marcel Ciolacu, care într-un acces de curaj a protestat la adresa nedreptății orchestrate de americani în detrimentul nostru. Și atât i-a trebuit, pentru că presa „UM G4” s-a activat – „Derapajul lui Ciolacu (…) copieze discursul trompetelor putiniste” (https://www.g4media.ro/derapajul-lui-ciolacu-catarat-pe-supararea-unei-copile-in-goana-dupa-voturile-aur-a-ajuns-sa-copieze-discursul-trompetelor-putiniste.html), editorial în care Marcel Ciolacu este acuzat că a copiat poziția avută de Cozmin Gușă – „trompeta putinistă”. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.

Bun, dar ce legătură are gimnastica românească cu Putin – poate doar zvonul că fosta lui amantă era o gimnastă. Când este vorba de energie spre exemplu, să luăm în considerare următorul fir narativ: „România vrea energie ieftină, gazul ieftin vine din << Monstruasa Rusie >>, Rusia are interes să-și vândă gazul în Europa, niște trompete putiniste lansează tema energiei scumpe pentru a induce subliminal populației nevoia de gaz rusesc.” Ipoteza asta – evident extrem de improbabilă – să zicem că ar mai face sens, că poate avea un sâmbure de adevăr. Dar, să pui semnul egal între reclamarea nedreptății suferite de gimnastica românească la JO cu „trompetă putinistă” este o absurditate neasemuită. Prin serviciul pe care cei de la „UM G4” au vrut să-l facă „Licuriciului Mare”, au reușit de fapt să-i facă un imens deserviciu de ordin propagandistic. Precedentul acesta este extrem de important, pentru că raționamentul absurd prin care Prim-ministrul României a fost etichetat ca fiind „putinist” se devoalează faptul mecanismul de intimidare, cenzurare, suprimare a oricărei inițiative patriotice care a răsărit/răsare în România. Propaganda americană și-a dat cu stângul în dreptul. S-a oficializat faptul că în România, putinist=patriot. Putinismul a devenit o calitate.

P.S. Presa de UM are audiență din două considerente. Primul este competiția neloială: beneficiază de mult mai mulți bani decât presa adevărată, tocmai pentru a-i (a ne) scoate din joc. Al doilea – care de fapt este primul -, este faptul că românii nu îi citesc de interesanți ce sunt, ci pentru a vedea ce noi ordine ne vor fi impuse de peste ocean, ei fiind practic trompetele americanilor. Zic, în caz că și-ar imagina cineva altceva.

P.P.S. Nu avem nicio problemă cu SUA, dar avem o problemă cu trădătorii interesului generațiilor actuale și viitoare de Români – în cele din urmă, „prost e ăl care dă, nu ăl care cere””, scrie Andrei Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare