Andrei Gușă: Vicepremierul Oana Gheorghiu să își dea demisia de urgență: activitate desfășurată în rea-credință, cu abordare comunistoidă!

Deputatul AUR Andrei Gușă cere demisia vicepremierului Oana Gheorghiu, pentru  activitate desfășurată în rea-credință, cu abordare comunistoidă! România nu poate fi condusă prin manipulare, presiune mediatică și deformarea deliberată a adevărului administrativ. Funcția de vicepremier presupune responsabilitate, echilibru și respect pentru instituțiile statului, nu activism agresiv și practici incompatibile cu exercitarea unei demnități publice, spune parlamentarul. 

”Materialele apărute recent în presă ridică suspiciuni extrem de grave privind conduita vicepremierului Oana Gheorghiu, atât în ceea ce privește folosirea tendențioasă a unor documente oficiale, cât și în raport cu potențiale conflicte de interese și mecanisme de influență exercitate asupra actului guvernamental.

Mai grav decât disputa politică în sine este metoda utilizată: extragerea selectivă a unor informații, răstălmăcirea concluziilor unor documente administrative și încercarea de a fabrica artificial vinovați politici prin manipularea opiniei publice. Aceste practici nu au nimic în comun cu transparența sau reforma statului. Ele amintesc, mai degrabă, de reflexele unui aparat ideologic care operează prin stigmatizare, presiune și denaturarea realității.

Într-o democrație autentică, nu poți pretinde moralitate publică în timp ce utilizezi metode de propagandă și execuție mediatică specifice regimurilor autoritare. Nu poți poza în apărător al interesului public în timp ce creezi deliberat confuzie și tensiune instituțională pentru capital politic personal.

Totodată, informațiile privind legăturile dintre zona de influență a vicepremierului și contracte finanțate din bani publici necesită clarificări urgente și exhaustive din partea instituțiilor competente. Orice suspiciune de folosire a funcției publice pentru favorizarea unor interese apropiate trebuie tratată cu maximă seriozitate într-un stat de drept.

Din aceste motive, solicit public demisia de urgență a vicepremierului Oana Gheorghiu. România are nevoie de competență, bună-credință și respect pentru adevăr, nu de radicalism ideologic și practici politice cu accente comunistoide.

Statul român nu poate deveni terenul experimentelor propagandistice ale unor personaje care confundă guvernarea cu activismul agresiv și manipularea permanentă”, afirmă Andrei Gușă, într-o declarație politică.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare