Angajat al Carierei Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, rănit după ce s-ar fi dezechilibrat de pe banda transportoare de steril

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, angajat al Carierei Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost rănit, în cursul nopţii de marţi, după ce s-ar fi dezechilibrat de pe banda transportoare de steril, pe care o supraveghea, şi a căzut, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri, a informat, miercuri dimineaţa, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

Potrivit ITM, la ora 01,55 (schimbul 3), un lăcătuş mecanic, în vârstă de 34 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu a fost accidentat, aflându-se în apropierea unui echipament de muncă de unde s-a rupt o ancoră de susţinere a echipamentului. Victima a fost transportată la Spitalul din Rovinari, iar ulterior la Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Evenimentul a fost comunicat instituţiei noastre. Conform legislaţiei în vigoare, evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de către angajator şi avizat de către instituţia noastră”, au transmis reprezentanţii ITM Gorj.

În paralel, şi IPJ Gorj a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie de 54 de ani, din oraşul Rovinari, despre la faptul că într-o carieră minieră din satul Pinoasa ar fi avut loc un accident de muncă. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce desfăşura activităţi de supraveghere a unei benzi transportoare de steril, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe banda transportoare. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a informat IPJ Gorj.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au transmis că bărbatul este în stare stabilă, fiind internat în secţia de Chirurgie pentru supraveghere. Are mai multe coaste rupte, fără afectare de organe.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare