Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor intra în şomaj tehnic prin rotaţie

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) anunță că cei 4.100 de angajați vor intra în șomaj tehnic, prin rotație, două sau trei zile, până la jumătatea lunii mai, primele măsuri care vor fi aplicate începând cu 21 aprilie.

Liderii CEH spun că măsura a fost luată din motive de protecție a angajaților împotriva infecției cu virusul COVID-19, pentru a evita aglomerarea personalului în perioada în care se anunță un vârf pandemic, dar și din motive economice, în contextul în care cererea de energie este foarte mică, transmite b1.ro

Conform aceleiași surse, angajații CEH vor lua 75% din salariul de bază iar care au salarii sub 4.000 lei vor primi o indemnizaţie de sprijin, suportată de angajator, în valoare de 1,1% din salariul de bază pentru ziua în care aceştia se află în şomaj tehnic.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare