Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.
Potrivit acestuia, între 150 și 200 de salariați, membri de sindicat, protestează miercuri în fața Ministerului Finanțelor, nemulțumiți de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive.
‘Solicităm punerea în plată a drepturilor câștigate în instanță. Aceste sume, conform legii, sunt eșalonate pe o perioadă de cinci ani, pentru că nu există suficiente resurse la buget. Pentru anul 2025 sumele au fost înghețate, iar pentru anul 2026 nu sunt prinse în buget. Probabil va fi încă un an în care sumele vor fi înghețate, cu toate că acestea, conform legii, sunt eșalonate pe cinci ani. Tranșa anuală ar fi undeva în jur de 12-15.000 de lei pe angajat, ceea ce pentru sistemul statistic este foarte important, pentru că se ridică la două sau aproape trei salarii’, a precizat liderul sindical.
El a menționat că sumele de bani privind acordarea drepturilor restante nu sunt prinse în bugetul instituției, prin refuzul Ministerului de Finanțe de a pune creditele bugetare la dispoziție.
Protestatarii au depus un memoriu la registratura Ministerului de Finanțe cu privire la solicitările de punere în plată a drepturilor salariale câștigate în instanță.
‘În perioada următoare, vom lua o decizie la nivelul sindicatului, să vedem ce decidem dacă astăzi nu se va rezolva absolut nimic. Este o lipsă totală de dialog între sindicatul nostru și Ministerul de Finanțe. Avem solicitări depuse încă din luna mai, la care nu am primit răspuns de niciun fel’, a adăugat Dan Iliescu.
Conform acestuia, SINSB este sindicatul reprezentativ la nivelul Institutului Național de Statistică, cu membrii în sediul central și în 27 de direcții teritoriale și face parte din Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, afiliată la Cartel ALFA.
Sindicatul solicită ferm, într-un comunicat transmis marți AGERPRES, autorităților responsabile deblocarea și plata drepturilor salariale restante – achitarea integrală a tranșelor aferente anilor 2025-2026, conform hotărârilor judecătorești definitive și dispozițiilor legale aplicabile, precum și eliminarea inechităților salariale – alinierea de urgență a grilei de salarizare a personalului INS la nivelul grilei aplicabile personalului Secretariatului General al Guvernului (SGG), ținând cont de responsabilitatea, complexitatea și importanța activității desfășurate.
Sursa: AGERPRES





