Angela Merkel și UE, acuzate că ”au construit puterea lui Putin”

Ministrul justiţiei din Polonia, Zbigniew Ziobro, acuză Uniunea Europeană şi pe fostul cancelar german Angela Merkel că „au construit” puterea preşedintelui rus Vladimir Putin, într-un interviu publicat luni de săptămânalul polonez de dreapta Do Rzeczy, transmite EFE, arată Agerpres.

Ziobro a spus că Merkel este „personal responsabilă” în „crearea monstrului care astăzi ucide femei şi copii în Ucraina” şi a denunţat faptul că, „atunci când Putin practica terorismul de stat, (Merkel şi Putin) construiau împreună gazoductul Nord Stream”, suspendat în prezent, prin care urma să se furnizeze gaz din Rusia în Germania, ocolind Ucraina, şi pe care Varşovia l-a calificat în trecut drept „nefast”.

În ceea ce priveşte actualul guvern german, Ziobro a apreciat că „şi poziţia cancelarului (Olaf) Scholz lasă mult de dorit”.

În opinia lui Ziobro, Uniunea Europeană „a construit” puterea preşedintelui rus care, spune el, „se teme de NATO, în interiorul căreia există obligaţii militare reale”, deoarece „este un bandit, iar un bandit se teme întotdeauna de cel mai puternic”.

Politicianul polonez, cunoscut pentru atitudinea sa eurosceptică, a mai susţinut că „absenţa unei decizii a Bruxellesului de a debloca fondurile de relansare economică destinate Poloniei îl ajută pe Putin”.

Comisia Europeană menţine blocate fondurile de relansare economică pentru Polonia – în total 36 de miliarde de euro – până când această ţară va întreprinde mai multe reforme care să garanteze independenţa sistemului său judiciar, aminteşte EFE.

În interviu, Ziobro a mai declarat că preşedintele rus „se joacă cu Uniunea Europeană fără să fie pedepsit” şi a tras concluzia că UE a contribuit în mare măsură la consolidarea „poziţiei de putere” a liderului de la Kremlin cu „chestiunea ruşinoasă” a blocării fondurilor, ceea ce reprezintă „un triumf pentru Putin”.

Acum, „poate că interesul pentru securitate şi problema refugiaţilor vor impulsiona temporar Bruxellesul să-şi schimbe politica”, şi-a exprimat el speranţa.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare