Agenţia Naţională de Integritate a lansat noua platformă online „e-DAI”, prin intermediul căreia, sutele de mii de funcţionari publici, demnitari şi alte categorii prevăzute de lege îşi vor completa şi depune declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, în format digital.
Vezi video-ul de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=B2FS7qaZ-Hs
Avantajele trecerii la sistemul de declarare electronică:
– declaranţii pot completa declaraţiile în orice moment sau loc convenabil pentru aceştia, de acasă sau de la locul de muncă. Aceştia pot salva, actualiza sau modifica versiunile înainte de depunere;
– nu este necesară trimiterea prin poştă, depunerea sau altă gestionare fizică;
– deponenţii pot utiliza declaraţiile anterioare ca punct de plecare pentru cea nouă, evitându-se astfel reintroducerea aceloraşi informaţii pentru fiecare perioadă de raportare;
– chiar şi pe termen scurt, noul sistem electronic de declarare va contribui la economisirea de resurse financiare şi la limitarea interacţiunilor umane, aspecte care devin mai mult decât salutare în situaţii sensibile, precum pandemia Covid-19.
Noul mecanism digitalizează întreg procesul de completare, semnare, transmitere şi publicare a declaraţiilor, păstrând totodată fluxul obişnuit şi interacţiunile dintre Deponent (D), Persoana responsabilă (PR) din instituţia publică şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI), astfel:
Persoana responsabilă (PR):
– Potrivit legii, entităţile în cadrul cărora există persoane ce au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese, au desemnate persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind aceste declaraţii;
– În primă fază, aceste persoane responsabile se vor înrola în platforma e-DAI, obţinând un cont specific în cadrul căruia îşi vor putea îndeplini obligaţiile stabilite de lege;
– Tot persoanei responsabile îi revine sarcina de a adăuga deponenţii în platformă;
– Pentru informaţii complete privind procedura aferentă, ANI pune la dispoziţia Persoanei responsabile (PR) Manualul de utilizare disponibil la adresa https://dai.integritate.eu/docs/manual_pr.pdf
Deponentul (D):
– Deponentul va primi pe e-mailul propriu un nume de utilizator şi o parolă, în baza cărora îşi va putea accesa propriul cont. În această secţiune, deponentul îşi va putea completa şi genera declaraţiile utilizând un formular inteligent cu câmpuri standardizate pentru introducerea datelor, fapt care reduce semnificativ timpul necesar destinat completării;
– La finalizarea procesului, declaraţiile vor fi semnate electronic cu ajutorul semnăturii electronice calificate;
– În cazul în care deponentul nu beneficiază încă de o semnătură electronică calificată, acesta îşi va completa formularele tot în platforma e-DAI, va imprima şi semna olograf declaraţiile, urmând ca acestea să fie încărcate în platformă, respectând toţi paşii procedurali;
– Pentru informaţii complete privind procedura aferentă, ANI pune la dispoziţia Deponentului (D) Manualul de utilizare disponibil la adresa https://dai.integritate.eu/docs/manual_deponent.pdf
Odată semnate, declaraţiile vor ajunge în contul persoanei responsabile care va verifica declaraţiile sub aspectul existenţei eventualelor deficienţe. Ulterior, declaraţiile vor ajunge pe cale electronică în arhiva Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicate pe Portal.
Important de ştiut este că doar până la finalul anului 2021, Agenţia va mai accepta atât declaraţii semnate electronic prin intermediul noii platforme e-DAI cât şi cele completate şi depuse în format clasic, semnate olograf.
Începând cu 1 ianuarie 2022, toate persoanele prevăzute de lege vor avea obligaţia de a transmite declaraţiile DOAR semnate electronic prin intermediul platformei e-DAI.
Potrivit legii, până la data de 31 decembrie 2021, toate autorităţile publice, instituţiile publice sau unităţile din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a asigura deponenţilor certificate calificate pentru semnătură electronică.
Prin adoptarea Legii nr. 105/2020, România se alătură statelor care şi-au digitalizat sistemele de declarare a averilor:
– Statele Unite ale Americii (prin Office of Government Ethics – OGE)
– Franţa (Haute Authorite pour la Transparence de la Vie Publique – HATVP)
– Coreea de Sud (The Anti-Corruption and Civil Rights Commission – ACRC)
– Estonia (Government)
– Georgia (Civil Service Bureau – CSB)