ANI, despre Raportul MCV: Sistemul PREVENT rămâne pe deplin operaţional, iar bilanţul Agenției privind cazurile investigate a rămas constant

Agenția Națională de Integritate (ANI) spune că Raportul publicat de către Comisia Europeană cu privire la progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), arată că sistemul de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice – PREVENT – „rămâne pe deplin operaţional”, acesta acţionând ca un „element important de descurajare”.

ANI mai spune că documentul remarcă faptul că în cei doi ani de funcţionare, sistemul a analizat 33.384 proceduri de achiziţie publică, emiţând 100 de avertismente de integritate privind potenţiale contracte de achiziţii publice cu o valoare totală de 243 milioane euro.

„În sens mai larg”, arată raportul, „bilanţul ANI în ceea ce priveşte investigarea cazurilor de incompatibilitate şi de conflicte de interese de natură administrativă a rămas constant”.

În ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii administrative, raportul precizează faptul că Agenţia Naţională de Integritate utilizează fondurile europene pentru îmbunătăţirea instrumentelor IT folosite în activitatea inspectorilor de integritate. Tot la acest capitol este menţionat şi proiectul „LINC”, al cărui scop este creşterea capacităţii administraţiei publice centrale şi a Parlamentului de a identifica, sancţiona şi preveni incidentele de integritate.
Pe de altă parte, îngrijorările Comisiei Europene cu privire la cadrul legislativ în materie de integritate şi-au păstrat caracterul de actualitate şi în raportul din 2019:

„În ultimii doi ani şi jumătate au fost adoptate cinci propuneri legislative de modificare a legilor în materie de integritate. Pe lângă slăbirea anumitor dispoziţii şi a capacităţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de a-şi continua activitatea, această suită de modificări a contribuit şi mai mult la menţinerea unui peisaj juridic fragmentat”.

Aplicarea unor sancţiuni suficient de disuasive în caz de incompatibilitate şi conflict de interese reprezintă un element important în prevenirea corupţiei, se mai arată în Raportul MCV.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare