ANI verifică averea lui Horia Constantinescu, la cererea USR

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au luat la verificat averea președintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, în urma unei sesizări făcute de deputatul USR Mihai Badea, a transmis sâmbătă partidul condus de Cătălin Drulă. „Inițiativa se transformă într-o fumigenă”, a reacționat Horia Constantinescu, potrivit News.ro. 

„Declarațiile de avere depuse de Horia Constantinescu în perioadele în care a ocupat funcții publice sunt pline de lacune, apar numeroase tranzacții imobiliare, a făcut multe achiziții scumpe (mașini de lux, iahturi, ceasuri de firmă), iar mass-media a scris despre offshore-urile pe care le controlează în Panama. Decizia ANI de a declanșa evaluarea averii și a modificărilor acesteia confirmă că există niște lucruri dubioase pe-acolo, nu doar mi s-a părut mie”, a spus deputatul USR, Mihai Badea. Potrivit unui comunicat al partidului, parlamentarul a solicitat ANI, în urmă cu o lună, să verifice averea șefului ANPC după ce a remarcat mai multe „neconcordanțe flagrante” în declarațiile din ultimii ani. „Printre acestea se numără 1,68 de hectare de teren intravilan și 19 construcții cumpărate în 2019, la venituri de doar 96.839 lei și fără conturi declarate sau credite contractate; un iaht în valoare de aproximativ 250.000 euro, cumpărat în perioada ocupării unor funcții publice; cote de participare de până la 100% în mai multe companii, inclusiv offshore-uri înregistrate în Panama, cu zero dividende declarate”, a transmis USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare