ANM anunță cum va fi vremea în luna decembrie

Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei. Ceața va fi persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie, a informat Administrația Națională de Meteorologie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6oC, faţă de ultima lună de toamnă.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistreză pe suprafețe extinse din sudul și vestul țării precum și din Dobrogea astfel: cele mai mari valori, de peste 2oC, sunt specifice sudului litoralului și Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 și 2oC caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării şi dealurile și câmpiile din vestul țării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 … 0oC, se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureș și în Dealurile Subcarpatice.

Temperatura medie scade la circa -6 … -4oC în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 … -6oC, cu extindere mare în Carpații Orientali, dar și în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8oC (fig. 1).

Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20oC, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc.

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5oC, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

La Bucureşti, minima absolută este de -26,4oC, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6oC, respectiv -21,5oC, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

Chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20oC, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc.

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4oC şi a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8oC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. La Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a acestei luni este 18,4oC (9 decembrie 1960 şi 18 decembrie 1989), respectiv 18,8oC (9 decembrie 1960).

Regimul precipitaţiilor este caracterizat de cantități medii lunare mai ridicate în partea vestică a țării ca urmare a aportului de aer umed venit dinspre Mediterană și mai scăzute, în medie cu 10 – 20 mm, în cea estică.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 mm, caracterizează Podișurile Moldovei, Bârladului, Târnavelor precum și Depresiunea Brașovului și parțial Delta Dunării. În estul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea și mare parte din Podișul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 – 40 mm, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantitățile de precipitaţii cresc în medie la 40 – 50 mm în vestul și centrul Câmpiei Române și în Câmpia de Vest. Valori ale cantitătii de precipitaţii medie multianuală de peste 50 mm se regăsesc în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăși chiar 75 mm (fig. 2).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 1993.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969.

La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoare de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm (Stâna de Vale, 1993).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret. Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990).

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare