Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seara în aproape toată ţara. În schimb, pentru regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 august, ora 10:30 – 23 august, ora 22:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş, Muntenia, Dobrogea şi la munte, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Crişana şi Banat.
Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină, iar în perioade scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.
În schimb, pentru regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.
De asemenea, până marţi, la ora 22:00, pe fondul unei avertizări Cod portocaliu de vreme rea, în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 – 70 l/mp. AGERPRES