ANOFM organizeaza cea mai mare bursă a locurilor de muncă din ţară

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 17 mai.

Evenimentul se va desfăşura în 76 de locaţii la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

În judeţul Harghita evenimentul a fost organizat vineri, iar în judeţul Timiş va fi organizat în data de 14 mai, urmând ca în judeţul Hunedoara bursa sa aibă loc şi în zilele de 15 şi 16 mai. De asemenea, în municipiul Bucureşti acest eveniment se va desfăşura în 16 mai.

Locaţiile de desfăşurare a bursei din acest an sunt publicate la adresa https://t.ly/tiGa5.

Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii, vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor judeţene/Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă- Bucureşti, precum şi pe site-ul www.anofm.ro .

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.

Participarea la acest eveniment este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi pentru angajatori.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare