ANSVSA a făcut peste 5.000 de controale înainte de Paște

În perioada 30.03.2020 – 15.04.2020, echipe de inspectori ANSVSA au efectuat, la nivel naţional, controale oficiale la 5.202 de obiective din sectorul alimentar, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.

Verificările au vizat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, în unităţile de vânzare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.

Deficienţele constatate de inspectorii Autorităţii, în urma controalelor efectuate, au fost sancţionate prin aplicarea a 131 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 495.820 de lei, emiterea a 10 ordonanţe privind suspendarea activităţii şi a 11 ordonanţe privind interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi.

De asemenea, au fost aplicate măsuri de reţinere oficială sau sechestru şi au fost dirijate către unităţi de neutralizare 3.870 de kg de produse alimentare (carne, peşte, produse din carne, produse de panificaţie etc.), care nu respectau normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Totodată, inspectorii DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti au asigurat supravegherea funcţionării şi au verificat condiţiile de igienă şi bunăstare a animalelor, la nivelul centrelor de sacrificare temporară a mieilor.

Până la această data, au fost amenajate la solicitare autorităţilor locale şi autorizate să funcţioneze centre de sacrificare temporară, în pieţe, în 9 judeţe.

De asemenea, la nivel naţional, au fost autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor, 47 de ferme.

Numărul abatoarelor autorizate sanitar veterinar pentru specia ovine, în care se sacrifică miei în această perioadă, este de 101.

Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate se menționează:

– comercializarea produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare şi fără respectarea condiţiilor de igienă;
– neconformităţi privind demonstrarea trasabilităţii;
– comercializare animale fără documente de transport şi transportul acestora cu mijloace de transport neautorizate;
– etichetarea şi ambalarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare