Antibiotice Iaşi va începe producţia de pastile cu iod. Câte comprimate sunt necesare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Antibiotice Iaşi va începe producţia de pastile cu iod, în eventualitatea unui atac nuclear, urmând a produce 2,5 milioane de pastile în 48 de ore.

Acesta a explică că firma are substanţa necesară producerii acestor medicamente.

”Nu cred că o să fie probleme. Aş vrea un lucru să fie clar pentru toată lumea: iodura de potasiu nu este panaceu universal, nu se ia preventiv. Se administrează strict la indicaţie pentru o anumită categorie de persoane”, a mai afirmat Alexandru Rafila, citat de News.ro.

Ministrul a explicat că, un necesar făcut de către INSP şi Comisia de endocrinologie a Ministerului Sănătății, arată că este vorba despre maxim 30 de milioane de comprimate.

”Ele vor fi duse la direcţiile de sănătate publică, important este să ajungă în cât mai scurt timp la nivelul fiecărei primării. Nu e vorba despre vreun panaceu universal este vorba despre o substanţă care acţionează ţintit la nivelul tiroidei”, a mai afirmat ministrul.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, la Digi 24, despre pastilele de iod, că în momentul de faţă există un numit număr de pastile, care este insuficient, astfel că la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat legătura cu producătorii de medicamente pentru a completa stocul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare