Antonel Tănase (Forța Dreptei): Nicușor Dan are un mare defect – nu are batic înnodat sub bărbie și nu postează din fața unei biserici

Deputatul partidului „Forţa Dreptei”, Antonel Tănase, spune că primarul general Nicușor Dan are un mare defect: „nu are batic înnodat sub bărbie și nu postează din fața unei biserici cu mâna pe cruce că e om bun și tocmai a pus la cuptor o plăcintă cu mere pentru copilași” și „nu bagă bani în promovări și nu se bagă în poză cu oameni nefericiți”.

“Domnule, dar unde e Nicușor Dan?!?”, “Nicușor Dan ce face pentru refugiați?”, “s-a tuns Nicușor Dan, știe careva!?”.

Nicușor Dan are un mare defect, nu are batic înnodat sub bărbie și nu postează din fața unei biserici cu mâna pe cruce că e om bun și tocmai a pus la cuptor o plăcintă cu mere pentru copilași. Nu bagă bani în promovări și nu se bagă în poză cu oameni nefericiți. 

Și asta e o mare problemă. Pentru că se întreabă lumea ce o mai face Nicușor Dan în aceste vremuri tulburi.

Și drept este ca eu, care l-am susținut la Primărie, să revin cu motivele pentru care l-am susținut și să vă spun ce mai face Nicușor Dan. 

1. Încă din primele zile de la începutul conflictului în Ucraina, Primăria Capitalei a fost mobilizată pentru a-i sprijini pe cetățenii afectați de război. 

2. Primăria Municipiului București a fost alături de Ucraina încă din primele zile ale invaziei Federației Ruse, prin ajutor concret cu hrană, cazare, asistență medicală și îndrumare oferită persoanelor refugiate.

3. Începând din 26 februarie, în Gara de Nord a fost deschis un Punct de Informare şi Coordonare care  funcționează nonstop. Până în prezent, prin intermediul acestui punct au primit asistență din partea DGASMB peste 11.000 de refugiați din Ucraina.

3. PMB a pus la dispoziție peste 6 mii de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina, inclusiv spațiul de la Romexpo unde au fost duse deja 2.000 de paturi de campanie. Totodată, Primăria Capitalei a deschis Centre de zi destinate copiilor de refugiați.

4. Primăria Capitalei a deschis trei centre de colectare a donațiilor pentru toți cei care vor să ajute. Până acum au fost colectate mai bine de 160 de tone de donații, acestea fiind sortate și centralizate  de către angajații PROEDUS și elevii voluntari înscriși în programul „Voluntar PROEDUS 2.0” din cadrul Primăriei Municipiului București.

5. Consiliul General a aprobat, la propunerea Primarului Capitalei, un protocol între PMB și Crucea Roșie Română, prin intermediul căruia Ucrainei îi vor fi oferite medicamente și materiale sanitare în valoare de circa 1 milion de euro.

6. La evenimentul de caritate WeAreOne organizat de Primăria Capitalei împreună cu partenerii săi, au fost strânse fonduri de peste 750 de mii de euro, fapt care plasează concertul de sâmbătă printre cele mai importante evenimente de caritate din România. Întreaga sumă obținută în urma evenimentului va fi donată Ucrainei prin intermediul organizației Crucea Roșie Română.

Puteți da “save” la acest text ca să nu ne mai întrebăm în 2024 “da’ ce a făcut Nicușor Dan” de când este primar? 

Să ne reauzim sănătoși!”, a scris Antonel Tănase, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare