Deputatul AUR Antonio Andrușceac afirmă că așa-zisa reformă a pensiilor va crește inechitățile, iar săracii vor fi mai săraci și bogații și mai bogați! Proiectul legii pensiilor prezentat de Guvernul Ciolacu este unul care adâncește inechitățile și lasă pensionarii la mila deciziilor politice. Este un proiect care îi umilește profund pe vârstnici și care perpetuează un sistem de pensii profund inechitabil, afirmă parlamentarul AUR.
”Recent, Guvernul Ciolacu a anunțat cu surle și trâmbițe că proiectul legii pensiilor, o mișcare ce ar trebui să reflecte o preocupare reală pentru bunăstarea românilor, a fost finalizat. Ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie pentru milioanele de pensionari, dar în realitate acest nou proiect reafirmă disprețul manifestat față de români din partea guvernanților. Într-o societate în care dreptatea socială ar trebui să fie un principiu de bază, acest proiect pare să ignore complet această valoare, perpetuând și chiar amplificând discrepanțele dintre diferite categorii de pensionari”, spune deputatul.
”Spun că își bat joc pentru că acest proiect propune creșterea cu același procent a pensiilor mici, muncite, dar și a pensiilor speciale nesimțite. Această abordare nu face decât să adâncească inechitățile, favorizând pe cei care deja beneficiază de pensii speciale generoase, în detrimentul celor care au muncit o viață întreagă și primesc o pensie modestă. Este o măsură care ignoră principiul echității și care perpetuează un sistem de pensii profund nedrept”, afirmă deputatul AUR.
Antonio Andrușceac: Proiectul legii pensiilor prezentat de Guvernul Ciolacu este unul care adâncește inechitățile și lasă pensionarii la mila deciziilor politice
El mai spune că de asemenea, proiectul nu prevede indexarea automată a pensiilor cu inflația, lăsând această decizie la latitudinea guvernanților. Aceasta este o altă măsură care îi lasă pe pensionari la mila deciziilor politice, fără a le oferi o protecție reală împotriva efectelor inflației. Pensionarii ar trebui să aibă garanția că pensiile lor vor fi ajustate în mod automat pentru a ține pasul cu creșterea costurilor de trai, nu să trăiască în incertitudine, așteptând deciziile arbitrare ale guvernanților.
În plus, proiectul nu rezolvă problema inechităților sociale legate de vârsta de pensionare, prin care toți românii ar trebui să se pensioneze la aceeași vârstă.
”Proiectul legii pensiilor prezentat de Guvernul Ciolacu este unul care adâncește inechitățile și lasă pensionarii la mila deciziilor politice. Este un proiect care îi umilește profund pe vârstnici și care perpetuează un sistem de pensii profund inechitabil. În viziunea noastră, recalcularea pensiilor ar fi trebuit să fie prima etapă din implementarea legii pensiilor. Acest proces ar elimina cea mai mare parte din inechitățile existente. Al doilea aspect important din aplicarea unei legi a pensiilor corecte ar fi cel privind indexarea. INS nu poate transmite mai devreme de luna Mai situația inflației. O altă problemă este aceea că nu ni s-a prezentat nici acum un impact bugetar referitor la propunerile făcute. Ministrul Muncii a reîncălzit povestea că după recalculare pensiile cresc și cu 40%! Din nou cifra magică a PSD și PNL legată de majorarea pensiilor cu 40%! De unde se taie, ce se taie, de unde vin banii? Pentru că nu putem fi de acord cu acoperirea promisiunilor făcute de PSD și PNL din alte împrumuturi sau din aplicarea de noi taxe și impozite. Românii merită mai mult decât acest proiect de lege și ar trebui să aibă încredere că guvernanții îi vor trata cu respect și dreptate atunci când vine vorba de securitatea financiară în anii de bătrânețe”, arată Andrusceac.