Antonio Guterres reaminteşte că Knesset-ul nu poate modifica obligaţiile internaţionale ale Israelului

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat luni „profund îngrijorat” de interzicerea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni în Israel şi teritoriile ocupate, aprobată de Parlamentul israelian (Knesset), transmite marţi EFE, arată Agerpres.

Într-un comunicat, Antonio Guterres a reamintit că Israelul are „obligaţii conform dreptului internaţional, inclusiv dreptului internaţional umanitar şi legislaţiei ce acordă privilegii şi imunităţi ONU”. „Nicio legislaţie nu poate modifica aceste obligaţii”, a subliniat secretarul general al ONU.

Knesset-ul a aprobat luni seara două legi, care vor intra în vigoare în termen de trei luni, pentru a interzice activitatea UNRWA în Israel, precum şi pentru a limita capacitatea sa operaţională în teritoriile palestiniene ocupate din Cisiordania şi Fâşia Gaza.

În comunicat, Guterres a anunţat că va aduce această chestiune în atenţia Adunării Generale, deoarece acest organism este cel care, în 1952, a stabilit mandatul UNRWA, conform căruia UNWRA va servi în mod special „pentru a răspunde nevoilor refugiaţilor palestinieni”.

După cum a repetat în mai multe rânduri, secretarul general al ONU a reamintit că „nu există alternativă la UNRWA” deoarece este „principalul mijloc prin care ajutorul esenţial ajunge la refugiaţii palestinieni din teritoriile palestiniene ocupate”.

Aplicarea legilor aprobate de Knesset „va fi în detrimentul unei soluţii la conflictul israeliano-palestinian şi al păcii şi securităţii în întreaga regiune”, a avertizat Antonio Guterres.

Implementarea acestor legi va împiedica, în practică, UNRWA să poată continua să îşi dezvolte activitatea educaţională şi în domeniul sanitar în teritoriile palestiniene ocupate deoarece Israelul nu va elibera permise de intrare în Fâşia Gaza, nu va mai facilita coordonarea care a existat până acum cu armata israeliană şi nici procesarea plăţilor prin intermediul entităţilor bancare israeliene.

La rândul său, comisarul general UNRWA, Philippe Lazzarini, a denunţat pe X faptul că ambele legi reprezintă ultimul pas „al campaniei în curs pentru discreditarea UNWRA”, afirmând că ele „nu vor face decât să adâncească suferinţa palestinienilor, în special în Gaza”.

Aceste legi vor determina, aproape cu certitudine, închiderea biroului UNRWA din Ierusalimul de Est, care a fost ţinta unor demonstraţii israeliene, uneori violente, după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare