Anul trecut, 2.159 de copii au fost victime ale accidentelor rutiere de pe șoselele din România, deoarece nu au fost protejați cu sisteme de siguranță auto specifice

Poliția Română, în parteneriat cu Stațiile PETROM, desfășoară Campania națională de conștientizare în rândul părinților, cu privire la importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii, în timpul deplasărilor rutiere. Accidentele rutiere sunt o realitate a zilelor noastre. Doar în anul 2021, 142 de copii au decedat în accidente rutiere, iar dintre aceştia, o proporție covârșitoare au fost neasiguraţi (105).

 

Misiune Zero Copii neasigurați are ca scop conştientizarea şi responsabilizarea tuturor cetățenilor, dar, în special a părinților, cu privire la obligativitatea folosirii sistemelor de siguranță în mașină, în special dacă alături de noi călătoresc cei mici. Trebuie să fim conștienți că exemplul personal este foarte important pentru micuții noștri, iar prin încălcarea regulilor de circulaţie ajungem să ne expunem copiii unor riscuri majore. Prin această campanie polițiștii își propun să transmită adulților importanța respectării normelor rutiere prin portul centurii de siguranță și a sistemelor de retenție în cazul copiilor, pentru că, de cele mai multe ori, acestea au salvat vieți.

 

Inițiativa „Misiune Zero Copii neasigurați” are ca obiectiv să determine părinții conducatori auto să adopte comportamentul legat de obligativitatea folosirii sistemelor de siguranță în mașină pentru copii.

 

În ultimele zile, pe mai multe tronsoane de drum din municipiul Suceava dar şi din judeţ, poliţiştii rutieri au acţionat pentru verificarea şi impunerea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de fixare omologate, de către ocupanţii autovehiculelor aflate în trafic.

 

Poliţiştii rutieri au fost secondaţi în misiunea lor de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității care au explicat participanţilor la trafic importanţa utilizării centurii de siguranţă pentru reducerea riscului de deces în caz de accident sau a vătămărilor corporale grave. Au fost distribuite materiale informative de campanie și s-au purtat discuții cu șoefrii pentru responsabilizarea și conștientizarea acestora cu privire la această problematică.

 

E bine de ştiut că: în timpul unui impact, la viteza de 50 km/h, asupra unui adult de 80 de kg acţionează o forţă de cca 2 tone. Un copil de 25 kg este proiectat în faţă cu o asemenea forţă încât este imposibil ca forţa musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă. Un impact la 40km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri. Persoanele din spate care nu poartă centura pot fi aruncate în afara automobilului cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie.

Utilizarea centurii de siguranţă reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanţilor locurilor din faţă, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate.

 

De asemenea, polițiștii reamintesc faptul că potrivit legislației în vigoare, lipsa centurii de siguranță este o contravenție și se sancționează cu amendă și cu două puncte de penalizare. Cum sancțiunea pentru lipsa centurii e prevăzută în Codul rutier ca fiind două sau trei puncte-amendă, iar un punct – amendă are valoarea de 145 de lei, rezultă că șoferul care nu poartă centură riscă o amendă de 290 sau 435 de lei și cele două puncte de penalizare. Și pasagerii care nu poartă centura de siguranță sunt vizați de aceste sancțiuni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare