Drumul Oravița – Moravița – Moldova Nouă va fi modernizat, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care s-a aflat într-o vizită în judeţul Caraş Severin.
„A continuat seria vizitelor în teritoriu, la colegii mei, din județul Caraș Severin. Aici, împreună cu doamna deputat Luminița Jivan, președintele PSD Caraș Severin, am vizitat 2 obiective de infrastructură importante pentru această zonă”, a detaliat Răzvan Cuc pe Facebook.
Ministrul Transporturilor a anunţat cu acest prilej mai multe noutăţi.
„În primul rând, DN 57 va fi modernizat în regie proprie de către DRDP Timiș.
Mai precis drumul între Oravița – Moravița – Moldova Nouă. Apoi, tot în acest an, vor fi turnate covoare asfaltice pe DN57A pe tronsonul Pojejena – Socol.
Veștile bune nu se opresc aici: în luna aprilie vom lansa licitația publică pentru studiul de fezabilitate a Drumului Expres Caransebeş-Reşiţa-Voiteg”, a precizat ministrul Cuc.