Apel oficial anti-șpagă în sistemul medical românesc. Secretarul de stat Adriana Pistol: Pe toţi pacienţii îi sfătuiesc să renunţe la aceste practici

Un oficial al Ministerului Sănătăţii face apel către români să renunţe să mai dea bani şi atenţii în sistemul medical. Nu vor fi trataţi altfel decât scriu protocoalele, spune secretarul de stat Adriana Pistol. Potrivit ultimului eurobarometru, românii sunt pe primul loc în Uniunea Europeană la dat şpagă la doctor şi cei mai mulţi cred că angajații din sănătate sunt mai corupți decât politicienii, transmit Știrile TVR. 

Este o mentalitate greu de schimbat, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol.

Adriana Pistol, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: Pe toţi pacienţii îi sfătuiesc să renunţe la aceste practici din simplul motiv că nu vor căpăta niciun fel de îngrijire în plus faţă de cea de care ar beneficia oricum. Nu vor fi operaţi altfel sau trataţi altfel decât cum scriu protocoalele. Recunoştinţa ne-o putem arăta printr-o strângere de mână.

Oficialul face apel către pacienţi să-i denunţe pe cei care cer mită direct sau indirect.

Diana Brâncuș, jurnalist senior TVR: Dintre cei peste 30 de mii de pacienţi care au completat prin SMS sau pe web formularul de feedback după internare, în luna iunie, anul acesta, aproximativ 2 la sută au scris că medicii sau asistentele le-au cerut bani sau atenţii. Proporţia celor care au răspuns afirmativ aproape că s-a înjumătăţit faţă de luna iunie 2019. În jur de 98 la sută dintre cei care au scris în formular că li s-au cerut foloase necuvenite în spital au transmis că nu doresc să raporteze acest lucru responsabilului anticorupţie al Ministerului Sănătăţii – aproape la fel de mulţi ca înainte de pandemie.

Reprezentanţii pacienţilor spun că fenomenul plicului s-a redus, dar sumele primite de unii medici au crescut.

Vasile Barbu, preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: S-a ajuns să se plătească 3.000-5.000 de lei în obstetrică. În ortopedie, s-a ajuns şi la 7.000 de lei această plată informală. Încă se dă şi la asistente medicale şi la infirmiere. Infirmierele de multe ori aproape că cer bani. Nu trebuie să generalizăm.

Reprezentanții pacienţilor cred că o soluţie ar fi un sistem de monitorizare a programărilor unde să fie motivată amânarea tratamentelor.

Vasile Barbu, preşedinte, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: Am avut astfel de situaţii în dezbatere în consiliile medicale în care medicii amânau pacienţii cu scopul ca pacientul să priceapă până la urmă că, dacă nu dă ceva, nu va fi operat.

Colegiul Medicilor din România condamnă condiţionarea actului medical.

Prof. dr. Daniel Coriu, preşedinte, Colegiul Medicilor din România: La ora actuală, medicii din România au salarii mari şi nu există niciun fel de motiv ca ei să accepte plăţile informale. Dacă pacientul simte că nu are această atenţie, pe care o merită, trebuie să schimbe medicul, nu să ofere plăţi informale.

La ultimul Eurobarometru, 18 la sută dintre români au spus că au fost nevoiţi să le dea „plicul” cadrelor medicale, majoritatea, peste 200 de euro.

România e prima în Uniunea Europeană la plăţile informale. Iar cei mai mulţi cred că angajaţii din Sănătate sunt cei mai corupţi, urmaţi de politicieni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare