Potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin pot depune până pe data de 9 august 2023 cereri de solicitare aferente anului 2022, informează, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat transmis AGERPRES.
Beneficiarii sunt crescătorii de animale, care au în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie, respectiv: persoane fizice; persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit sursei citate, cererile de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative se depun/transmit la Centrele APIA, însoţite şi de Declaraţia pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment la data de 24 februarie 2022, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 pct.III din Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2023.
„În cazul în care solicitanţii nu deţin cod unic de înregistrare în Registrul Unic de Identificare al APIA (RUI), înainte de depunerea cererii, au obligaţia să solicite la Centrele APIA înregistrarea, prin depunerea Formularului de solicitare a codului unic de identificare în RUI, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1 a OMADR 22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul Unic de Identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună, cu modificările şi completările ulterioare”, notează APIA.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.
Sursa: AGERPRES