Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 24 iulie 2024, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii intervenţiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru:
– PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte
– PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită
– PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivoliţe de lapte
– PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine
Adeverinţele sunt eliberate în baza convenţiilor încheiate de APIA cu instituţii bancare şi nebancare şi cu fondurile de garantare din domeniul agricol.
Aceste convenţii se adresează fermierilor care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi nebancare care au încheiat convenţii cu APIA.
Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2024, a Cererii de plată pentru intervenţiile în sectorul zootehnic indicate mai sus, conform procedurilor aprobate şi transmise spre aplicare Centrelor Judeţene ale APIA.
Valoarea finanţării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulţirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Naţional Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2024, cu numărul de animale confirmate prin adeverinţă pentru fiecare intervenţie în sectorul zootehnic, gestionat de APIA şi menţionate în convenţie.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.
În ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.
Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei, la adresa: www.apia.org.ro, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.