APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii măsurilor şi intervenţiilor gestionate în cadrul Campaniei 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 09 mai 2024, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii unor măsuri şi intervenţii implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS), Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, DR-01 – Agro-mediu şi climă pe pajişti permanente, DR-02 – Agro-mediu şi climă pe terenuri arabile, DR-04 – Agricultură ecologică – conversie, DR-05 – Agricultură ecologică – menţinerea certificării, DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (ANC_ZM), DR – 10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative şi DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice.

Astfel, potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus Cererea de plată pentru anul 2024, solicitând finanţare pentru măsurile şi intervenţiile indicate mai sus.

Prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru intervenţiile şi măsurile care fac obiectul convenţiei încheiate cu instituţiile bancare şi nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau datele au fost preluate din informaţiile existente în cererea închisă în aplicaţia IPA online şi înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii de plată a beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervenţiile şi măsurile implementate de APIA prevăzute în Convenţie.

Totodată, adeverinţa eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii.

Pentru facilitarea comunicării, protejarea mediului şi reducerea încărcării administrative, fermierii pot solicita eliberarea adeverinţelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare