Aproape 180.000 de persoane, angajate prin intermediul ANOFM, în primele 11 luni ale anului 2023

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele unsprezece luni ale anului 2023, au fost încadrate în muncă 179.322 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2023, 82.628 au peste 45 de ani, 29.993 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 29.957 au între 25 și 35 de ani, iar 36.744 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 39.697 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 84.844, iar al bărbaţilor de 94.478, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,31 %, respectiv de 52,69 %. În funcţie de rezidenţă, 92.528 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 86.794 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (61.137), gimnaziale (43.163), profesionale (40.563), 18.306 fiind cu studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele unsprezece luni ale anului 2023, 66.492 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (19.392), urmat de Timiș (9.708) și Buzău (7.152). În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 460.301 persoane.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare