luni, august 8, 2022

Aproape 50% din germani au primit o doză booster împotriva COVID

Procentul adulţilor din Germania care au primit o doză booster de vaccin anti-COVID-19 a ajuns la 47,6%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Robert Koch (RKI), relatează dpa, potrivit Agerpres.

Până în prezent, au fost administrate aproape 33,4 milioane de doze booster, dintre care aproximativ 480.000 numai marţi, a precizat institutul german.

A treia doză de vaccin este considerată unul dintre cele mai eficiente instrumente împotriva variantei Omicron, care este mai contagioasă decât varianta Delta de coronavirus.

În prezent, 71,4% din întreaga populaţie a Germaniei a primit schema de bază de vaccinare împotriva COVID-19, care pentru majoritatea persoanelor înseamnă două doze.

Aproximativ 74,3% din populaţie a primit cel puţin o doză. Guvernul german a stabilit ca obiectiv să se atingă procentul de 80% până la sfârşitul lunii ianuarie, după amânarea datei ţintă iniţiale de 7 ianuarie.

Până în prezent, au fost raportate 42.556 de cazuri de infectare cu varianta Omicron, a anunţat miercuri RKI, o creştere cu 7.027 de cazuri – sau 20% – faţă de ziua anterioară.

spot_img
Campanii publicitare
    sales banner