Aproape 58% dintre angajaţii din Generaţia Z preferă să alterneze spaţiul de lucru pe parcursul zilei (sondaj)

 Aproape 58% dintre angajaţii din Generaţia Z spun că stilul de lucru care li se potriveşte cel mai bine presupune alternarea spaţiului de lucru în decursul unei zile, între diferite zone din cadrul biroului şi între birou şi alte locaţii, însă doar trei din zece afirmă că au în prezent această posibilitate, arată rezultatele unui sondaj de specialitate, publicat vineri.

Conform datelor centralizate de Genesis Property, stilul de lucru preferat de aproape 58% dintre angajaţii generaţiei Z din România presupune alternarea spaţiului de lucru în decursul unei zile, între diferite zone din cadrul biroului şi între birou şi alte locaţii, potrivit unui sondaj realizat pe un eşantion de 1.146 respondenţi la nivel naţional.

Cu toate acestea, în prezent doar 3 din 10 angajaţi spun că au această posibilitate, notează sursa citată.

Potrivit autorilor studiului, tendinţa reflectă transformarea modului de lucru al generaţiilor tinere şi creşte nevoia de ecosisteme de lucru versatile, care să integreze multiple tipuri de spaţii adaptate viitorului muncii.

Astfel de ecosisteme pot oferi angajaţilor mai multă libertate şi flexibilitate să alterneze între focus şi colaborare, socializare sau regenerarea energiei, dar şi susţinerea de care au nevoie pentru a se dezvolta profesional.

Schimbarea este vizibilă şi în aşteptările tinerilor faţă de spaţiul de lucru. Astfel, aproape 6 din 10 îşi doresc libertatea să lucreze dinamic, de oriunde în cadrul biroului, iar 35% spun că au nevoie să-şi poată personaliza activitatea în decursul unei zile în funcţie de stare, energie şi nevoile de colaborare.

Totodată, datele confirmă că pentru generaţiile tinere flexibilitatea nu mai este percepută ca un beneficiu suplimentar, ci ca o condiţie necesară pentru performanţă şi evoluţie profesională.

Conform sursei citate, pentru 40% dintre tineri, biroul este un loc care oferă energie şi o experienţă diferită faţă de lucrul de acasă, iar 32,5% dintre respondenţi îl văd ca pe un mediu de colaborare, interacţiune şi conexiune, ceea ce confirmă tranziţia de la biroul tradiţional la unul orientat spre relaţii şi experienţe relevante.

În perspectivă, 62,5% dintre tinerii Generaţiei Z consideră că biroul trebuie să evolueze tot mai mult în viitor către flexibilitate, astfel încât să susţină atât stilurile diferite de muncă la nivel individual, cât şi colaborarea, interacţiunea şi conexiunea în echipă.

Zonele verzi şi spaţiile de relaxare sunt cele mai importante facilităţi pentru 52,5% dintre respondenţii Generaţiei Z, urmate de campusurile multifuncţionale, cu facilităţi adiacente precum cafenele sau spaţii pentru sport şi socializare (40%), şi de zonele dedicate de focus şi deep work, separate de cele de interacţiune (37,5%), mai arată cercetarea.

În acelaşi timp, 3 din 10 respondenţi indică o nevoie crescută de spaţii modulare şi de zone informale de lucru, iar 25% consideră că tendinţa către activity-based workplace va continua să se accentueze. Datele confirmă că noua generaţie nu mai priveşte biroul doar ca pe un loc în care livrează rezultate, ci ca pe un mediu care îi ajută să se reîncarce, să se conecteze şi să evolueze profesional.

Sondajul privind modul de lucru şi aşteptările profesionale ale angajaţilor în 2026 a fost desfăşurat online la începutul acestui an, pe un eşantion total de 1.146 utilizatori de internet din România, dintre care peste 53% sunt bărbaţi, 76% sunt angajaţi fără funcţii de conducere, iar aproape 33% au un venit net de peste 6.000 de lei.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare