Cifrele oficiale citate de organizaţia Salvaţi Copiii România arată că aproape 74.000 de copii români au unu sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, iar peste 21.000 de copii au rămas în ţară în grija altor rude. Oficialii organizaţiei spun că, dincolo de cifrele oficiale, numărul real al copiilor rămaşi fără îngrijire părintească este mai mare. Ei prezintă poveşti care arată cum resimt copiii lipsa părinţilor.
„Fenomenul copiilor rămaşi în ţară, în vreme ce părinţii lor muncesc în străinătate este unul de amploare, definitoriu pentru România postdecembristă: doar în statisticile oficiale sunt 73.868 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, septembrie 2022), din care 21.276 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător este plecat. Intenţia de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinţii plecaţi, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eşantionul măsurat de Salvaţi Copiii România. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă”, transmite, miercuri, într-un comunicat de presă, organizaţia Salvaţi Copiii.
În contextul acestei realităţi, organizaţia a dezvoltat încă din anul 2010 servicii destinate protecţiei copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate de astfel de servicii au beneficiat, peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas copiii. În total, peste 127.000 de persoane, părinţi, copii şi specialişti, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinţilor îl are asupra copiilor rămaşi acasă şi la obligaţiile ce le revin părinţilor la părăsirea ţării, subliniază Salvaţi Copiii.
„Programul de sprijin socio-educaţional este cu atât mai important, cu cât datele unei anchete realizate de Salvaţi Copiii România în decembrie 2021, pe un eşantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizaţiei Salvaţi Copiii, arată că: intenţia de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinţii plecaţi, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eşantion. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferenţa fiind reprezentată de situaţiile în care părinţii nu au luat încă o decizie în acest sens. Deşi procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinţi este redus (doar 7%), observăm că foarte mulţi dintre părinţii plecaţi nu intenţionează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenţie, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens”; precizează organizaţia.
Conform acesteia, motivul cel mai frecvent invocat de părinţi privind posibilitatea întoarcerii în ţară ţine de piaţa muncii, 39%, dintre cei plecaţi spunând că ar reveni dacă s-ar îmbunătăţi condiţiile de muncă şi salarizare. Alţi 24% s-ar întoarce în România dacă ar constata îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi 20% ar reveni dacă ar vedea „ameliorarea climatului social general sau al vieţii politice”.
Printre copiii înscrişi în programele de sprijin ale organizaţiei este Maria, de 10 ani care în fiecare an aşteaptă vara, nu pentru că e vacanţă, ci pentru a-şi vedea tatăl plecat la muncă.
Darius, elev în clasa a doua. se descrie ca fiind un copil răbdător, căruia îi este dor de tatăl care lucrează sezonier în afara ţării. El spune că vrea să fie, când va creşte, ca tatăl său: puternic, înalt, să ştie multe lucruri, cu diferenţa că dacă pleacă în străinătate, va pleca împreună cu fiul său.
„Perioadele în care tatăl este plecat aduc copilului schimbări comportamentale, este mai trist, vorbeşte mai des de tata, nu are chef să facă lucruri pe care le face cu plăcere când tata este acasă. Legătura cu părintele plecat se ţine în permanenţă telefonic şi când se poate şi pot încărca cartelele de telefon, şi pe WhatsApp”, îl caracterizează specialiştii care stau de vorbă cu el.
Ana, pe care mama ei o învăţase să meargă pe bicicletă, iubea mersul pe bicicletă şi îl asocia cu activităţi făcute de ea cu mama, fapt care le apropiase mai mult. De când mama a plecat la muncă în străinătate, Ana simte că a pierdut curajul şi preferă jocul în echipă şi poveştile cu ceilalţi copii de la centrul Salvaţi Copiii.
Dinu ştie de când era mic ce înseamnă viaţa fără părinţi alături.
„Deşi înţelege motivul plecării părinţilor şi vede că de când au plecat, problemele financiare nu mai sunt atât de grele, tot îi este greu, tot îi este dor, tot se simte altfel, diferit. Este un copil cu bunici şi fără părinţi aproape. De când vine la programul Salvaţi Copiii, încercăm să-l ajutăm să-şi recapete zâmbetul, energia să-şi găsească resursele, să-i arătăm că poate fi un elev bun. Lucrăm împreună la încrederea în sine, la importanţa relaţiilor şi integrarea în grup. De asemenea, de acum poate pune întrebări, suntem aici să-l ajutăm la teme. Luăm legătura cu părinţii, le povestim paşii timizi pe care îi facem împreună”, povestesc cei de la Salvaţi Copiii.
