Aproape 9.000 de vizitatori au ajuns la ROMEXPO cu ocazia #CosmeticsBeautyHair2023

În perioada 21- 24 septembrie, ROMEXPO a organizat #CosmeticsBeautyHair2023 – evenimentul care a prezentat cele mai noi tendințe în make-up, hair styling, nails, skin & body care.

La Expoziția internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură au participat 67 de companii reprezentative pentru industria de beauty, #CBH2023 înregistrând un grad de internaționalizare de 23% și 8.721 de vizitatori.

Ediția de anul acesta a promovat soluțiile sustenabile pentru un viitor smart în industria frumuseții, cele mai populare tendințe din acest sector, precum și aparatele și echipamentele revoluționare de pe piață.

În cele 4 zile de desfășurare, publicul larg, dar și profesioniștii din domeniu au sărbătorit Zilele Internaționale ale Frumuseții și au participat la o serie de masterclass-uri, demonstrații, ateliere și conferințe de top, organizate de Atelierele ILBAH, în parteneriat cu Beauty One și cu sprijinul ROMEXPO.

Publicul specialist a fost prezent și la Congresul de Cosmetologie #Cosmeticon, organizat de Asociația Cosmetologilor din România, în parteneriat cu PADIR și cu sprijinul ROMEXPO.

Concomitent s-a desfășurat și #BifeSim2023 Târgul internațional de mobilă, echipamente și accesorii.

Sursa: Comunicat ROMEXPO

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare