Membri ai Camerei Reprezentanţilor SUA s-au pronunţat miercuri în favoarea urmăririi penale împotriva a doi apropiaţi ai lui Donald Trump pentru că au refuzat să depună mărturie în cadrul unei anchete parlamentare privind atacul asupra Capitoliului, notează AFP, conform Agerpres.
Dan Scavino, însărcinat cu reţelele sociale ale lui Donald Trump când acesta se afla la Casa Albă, şi Peter Navarro, consilierul economic al fostului preşedinte, sunt amândoi trimişi în faţa procurorilor federali care vor trebui să decidă dacă îi pun sub acuzare pentru „tentativă de obstrucţionare a unei anchete a Congresului”.
Niciunul nu a fost de acord să depună mărturie în faţa unei comisii a Camerei însărcinate să investigheze asaltul asupra Capitoliului, când mii de partizani ai lui Donald Trump au invadat sediul Congresului SUA în încercarea de a-i împiedica pe congresmeni să certifice victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale.
Dan Scavino este suspectat că a fost cu Donald Trump la 5 ianuarie 2021, cu o zi înainte de acest atac, şi că a participat la o discuţie despre cum să-i convingă pe membrii Congresului să nu meargă până la capăt cu această certificare.
În ce îl priveşte, Peter Navarro „nu a făcut un mister din rolul său în manevrele vizând să răstoarne rezultatelor alegerilor din 2020 şi chiar a menţionat sprijinul fostului preşedinte pentru aceste proiecte”, a subliniat şeful anchetei parlamentare, democratul Bennie Thompson.
Această comisie a Camerei, cu majoritate democrată, a recomandat deja urmărirea penală împotriva fostului şef de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, şi a unui fost consilier al miliardarului republican, Steve Bannon, pentru refuzul lor de a depune mărturie.
Ea speră să-şi publice concluziile înainte de alegerile legislative din noiembrie, în cursul cărora republicanii ar putea recâştiga controlul asupra Camerei şi să-i îngroape munca.
sursa – AGERPRES