În primele nouă luni ale anului 2019, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate – au con 3.371.434 de pachete cufiscat ţigări de contrabandă în valoare de 35.126.173 lei, 3.199 kg de tutun şi 555 kg tutun de narghilea, potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
De asemenea, în aceeași perioadă au fost identificate şi destructurate 8 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identificate 77 persoane.
În majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, cât şi în zona de competenţă, la frontieră sau pe comunicaţiile din apropierea frontierei.
În ceea ce priveşte zonele în care sunt constatate cele mai multe cazuri unde sunt depistate ţigări de contrabandă, în continuare cea mai activă rămâne frontiera de nord (judeţele Maramureş, Suceava, Satu Mare) aici fiind descoperită 72% din cantitatea totală de ţigarete confiscată la nivelul întregii ţări. În această zonă sunt predominante ţigările de proveninţă ucraineană, contrabandiştii fiind organizaţi în adevărate grupuri infracţionale, cu segmente în străinătate, la frontieră şi în interiorul ţării. Aceştia încearcă trecerea pachetelor de ţigări (baxuri) peste frontiera “verde”, în special noaptea.
Pe raza acestor judeţe, sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând ţigări de contrabandă, deseori poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru reţinerea lor, în conformitate cu prevederile legii, deoarece nu se supun somaţiilor legale. De exemplu, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în primele nouă luni ale anului 2019, s-au înregistrat 93 evenimente de frontieră în care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare.
Din cazuistica înregistrată, s-a constatat că traficanţii proveneau, preponderent, din R. Moldova, România şi Ucraina, dar şi din alte state precum: Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria etc.
Dintre modalităţile principale de acţiune la care recurg traficanţii de ţigări, se remarcă:
- traversarea fâşiei de demarcaţie prin locurile în care aceasta prezintă condiţii de relief greu accesibile autospecialelor din dotarea Poliţiei de Frontieră;
- disimularea ţigărilor în autoturisme vechi, modificate, pentru limitarea pierderilor în cazul confiscării;
- ascunderea în automarfare, printre mărfurile transportate, a unor mari cantităţi de ţigări de contrabandă (metoda „capac”).
Având în vedere complexitatea acestui fenomen şi ramificaţiile la nivelul întregii ţări, se impune intensificarea colaborării tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în asigurarea ordinii publice şi combaterii eficiente a acestui fenomen infracţional. Rezultate în combaterea contrabandei cu ţigări şi a evaziunii fiscale, precum şi anihilarea reţelelor de traficanţi de ţigări, se pot obţine doar dacă se lucrează în sistem integrat, printr-o colaborare intensă cu structurile de ordine şi siguranţă publică şi cele cu atribuţii în domeniul fiscal.
De asemenea, Poliţia de Frontieră Română acordă o atenţie permanentă relaţiilor de cooperare poliţienească internaţională, în mod special cu statele vecine, conştientă fiind de faptul că o contracarare rapidă şi eficientă a faptelor ilicite derulate la nivelul mai multor state nu este posibilă decât printr-un schimb operativ de date şi informaţii şi chiar, acţionarea în comun în cazurile complexe.
Nu în ultimul rând, un rol important în contracararea acestui fenomen îl are colaborarea cu reprezentanţii companiilor producătoare de ţigarete, colaborare care s-a materializat atât prin donarea unor echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete, cât şi prin derularea unor campanii de informare care au avut ca principal scop informarea şi conştientizarea cetăţenilor în legătură cu existenţa fenomenului de contrabandă cu ţigarete pe teritoriul României şi implicit prevenirea şi combaterea acestui fenomen infracţional.
Potrivit ultimului studiu Novel Research comandat de companiile din industria tutunului din România, în luna septembrie a acestui an nivelul pieței ilegale autohtone a țigaretelor a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani.