Arabia Saudită şi Siria poartă discuţii cu privire la o reluare a serviciilor lor consulare, au anunţat joi media de stat din regat, la peste un deceniu după ce acesta a rupt relaţiile cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit AFP, conform Agerpres.
Preşedintele sirian era izolat pe plan diplomatic după reprimarea în 2011 a unei revolte populare care a degenerat în război.
După seismul din 6 februarie, ţări arabe şi-au intensificat contactele cu Damascul şi au trimis ajutoare în Siria.
‘Sunt în curs discuţii între responsabilii regatului şi omologii lor din Siria cu privire la o reluare a serviciilor consulare’ între cele două state, a transmis joi seară postul Al-Ekhbariya, citând un responsabil din Ministerul de Externe de la Riad.
Anunţul survine la aproximativ două săptămâni după cel privind restabilirea relaţiilor între cele două puteri rivale din Orientul Mijlociu: Iranul, aliat al Damascului, şi Arabia Saudită, ţări care rupseseră legăturile diplomatice bilaterale în 2016.
Raidul a rupt în 2012 relaţiile cu Siria, unde i-a susţinut pe rebeli la începutul războiului.
Însă, după seismul din 6 februarie, Riadul a trimis în Siria ajutoare pentru populaţiile sinistrate, atât în zonele guvernamentale, cât şi în cele controlate de rebeli.
Ministrul de externe saudit, Faysal bin Farhan, a apreciat în februarie că este necesară o nouă abordare faţă de Siria, care să implice negocieri cu Damascul pentru a răspunde crizelor umanitare.
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite a declarat, primindu-l la 19 martie la Abu Dhabi pe omologul său sirian, că este timpul ca Damascul să reintre în familia arabă.
Emiratele şi-au redeschis ambasada la Damasc la sfârşitul lui 2018, iar vizita lui Assad în martie 2022 la Abu Dhabi a fost prima într-un stat arab.
Assad, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, s-a deplasat la 20 februarie în sultanatul Oman, una din puţinele ţări arabe şi singura din Golf care a menţinut relaţii diplomatice oficiale cu Damascul după debutul războiului.
sursa – AGERPRES