Aproximativ 20 de migranţi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi în mijloace de transport.
În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac, în timp ce era verificat un microbuz de marfă înmatriculat în Turcia, dar condus de un bulgar, au fost descoperiţi 12 străini.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia de Frontieră Arad, şoferul transporta componente electronice pe ruta Turcia – Polonia.
‘Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak şi Siria, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani’, precizează Poliţia de Frontieră.
În PTF Vărşand, într-un camion condus tot de un bulgar, care transporta sticlă în Elveţia, au fost găsiţi şase migranţi din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în România.
Totodată, vineri dimineaţă, în PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de graniţă, în zona adiacentă terminalului marfă, o persoană care se deplasa pe jos. În urma cercetărilor, s-a stabilit că este cetăţean din Tunisia, în vârstă de 30 de ani, solicitant de azil în ţara noastră.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.
Sursa: PRESSONLINE