Două persoane au fost reținute sub acuzația de trafic de droguri de risc, după ce ar fi înființat o cultură de canabis în extravilanul localității Lipova, pe malul râului Mureș, cu peste 100 de plante destinate comercializării.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), inculpații au fost prinși în flagrant, vineri, în timp ce se aflau în incinta plantației de canabis și îngrijeau plantele.
În acest context, au fost descoperite 101 plante canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare, cu o greutate totală de 65 kilograme masa verde.
Anchetatorii spun că plantele de canabis au fost cultivate într-un loc special amenajat, fiind semănate pe rânduri cu distanțe suficiente între ele pentru a permite dezvoltarea, ascunse printre vegetație și culturi de legume, disimulate cu plasă de mascare, pentru a fi greu de depistat. În proximitate au fost găsite și diverse instrumente, unelte și obiecte folosite la întreținerea și irigarea culturii: generator, motopompă, puț forat, roabă, unelte de grădinărit, bidoane cu apă, pesticide, găleți, și ghivece, dar și o cameră video de supraveghere.
Asupra inculpaților au fost găsite diferite cantități de canabis, cocaină și un grinder, precizează DIICOT.
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție la domiciliile indivizilor, fiind găsite și ridicate o moară electrică de măcinat canabis, diferite cantități de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, un aparat de vidat, cântare electronice, grindere, precum și alte mijloace de probă.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile, adaugă sursa citată.
Sursa: AGERPRES



