Arad: Două persoane arestate preventiv după ce a fost descoperită o cultură de canabis

Două persoane au fost arestate preventiv, vineri, după ce, în urma unor percheziţii, poliţiştii şi procurorii DIICOT Arad au descoperit o cultură de canabis.

Poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurori ai DIICOT au descins la şapte adrese din judeţul Arad într-un caz de trafic de droguri de risc, cultura indoor de canabis fiind descoperită la unul dintre imobile.

‘În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, 310 plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare, în cantitate totală de aproximativ 63 de kilograme masă verde, mai multe instalaţii artizanale, transformatoare, lămpi de căldură, precum şi două telefoane mobile’, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Două persoane, de 37 şi 43 de ani, au fost reţinute pentru trafic de droguri de risc, iar judecătorii au admis cererea procurorilor de arestare preventivă. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare