Arad: Maşina implicată în accidentul în urma căruia a murit un copil era condusă de un minor

Autoturismul implicat în accidentul produs, sâmbătă, în judeţul Arad, în urma căruia a murit un copil, era condus de un minor, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

‘În autoturism se aflau cinci persoane, toţi minori, însă urmează să fie identificat cel care se afla la volan. În funcţie de vârsta acestuia, va fi stabilită şi răspunderea penală’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Aceasta a precizat că cel de-al cincilea ocupant al maşinii, care fugise de la locul accidentului, a fost identificat. Este un copil de 15 ani din localitatea bihoreană Talpoş. Poliţiştii presupuneau iniţial că el a condus maşina, însă când a fost prins, nu a recunoscut.

Un copil de 14 ani a murit, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla alături de alţi copii s-a răsturnat pe marginea unei şosele din judeţul Arad, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.

‘În afara localităţii Berechiu, un autoturism în care se găseau cinci persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor alţi trei minori, de 12,13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, judeţul Bihor’, a informat IPJ Arad.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare