Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) precizează că în cazul persoanelor care nu au fost vaccinate în Arad în weekend pentru că nu s-ar mai fi regăsit în platforma online, informaţiile privind reprogramarea au fost transmise în timp util beneficiarilor, iar eventualele probleme nu au fost semnalate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP). ‘Platforma informatică de programare este funcţională, disponibilă şi afişează toate programările valabile. Alocarea dozelor pentru un centru de vaccinare nu este de competenţa STS, ci a autorităţilor medicale. Procesul de reprogramare nu a afectat sub nicio formă afişarea persoanelor care beneficiau de vaccinare în ziua respectivă. Precizăm că reprogramările s-au realizat pe baza criteriilor stabilite prin instrucţiunile Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi transmise atât STS, cât şi autorităţilor medicale implicate în activitatea de vaccinare. În consecinţă, doar persoanele cu vârsta peste 65 ani au rămas la programarea iniţială. Toate persoanele reprogramate au fost anunţate în timp util prin SMS, e-mail şi telefonic’, se arată într-un comunicat transmis de STS luni seară AGERPRES. Conform sursei citate, ‘STS nu a primit nicio sesizare în legătură cu situaţia vehiculată în spaţiul public privind programările din judeţul Arad, nici din partea DSP Arad, nici din partea cetăţenilor’. ‘Totodată, precizăm că pentru evidenţa clară a persoanelor care pot fi vaccinate, personalul direcţiilor de sănătate publică şi al centrelor de vaccinare pot accesa aplicaţia în care sunt afişate toate programările valabile pentru ziua în curs’, se menţionează în comunicat. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, declarase, luni, că în urma unor lucrări efectuate în platforma gestionată de STS, ‘a fost haos în weekend’, pentru că ‘mulţi dintre cei programaţi nu au fost regăsiţi în sistem’. ‘Pentru vineri, sâmbătă şi duminică, judeţul nostru a primit, conform programărilor pe care le aveam, în jur de 800 de doze de vaccin, dar jumătate dintre acestea nu au putut fi folosite. Oamenii când au ajuns la centre nu au fost găsiţi în platformă şi doar cei care aveau programarea listată sau salvată în telefon au fost vaccinaţi. În măsura în care s-a putut, coordonatorii centrelor au sunat persoane programate în această săptămână şi au fost chemate în avans, pentru a nu rămâne cu stocuri mari de vaccin. Cei care au putut au venit şi au fost vaccinaţi mai repede decât programarea iniţială’, a spus Timiş. Potrivit acestuia, DSP a fost informată ulterior că pe parcursul weekendului au avut loc lucrări la platforma online. ‘Poate din cauza acestor lucrări au apărut problemele, pentru că la un moment dat dispăreau şi apăreau persoanele programate. Multe dintre aceste persoane au sunat la noi, la DSP, pentru lămuriri, dar nici noi nu ştiam care sunt problemele, pentru că platforma este gestionată de STS’, a afirmat Horea Timiş. El a mai declarat că ‘nicio doză de vaccin nu a fost pierdută, doar au rămas pe stoc, în frigiderele DSP, la temperatura recomandată de 2 – 4 grade’. ‘Dozele care nu au fost folosite în weekend sunt valabile până miercuri la ora 14,00’, a adăugat Timiş. Conform conducerii DSP Arad, de la începutul campaniei de vaccinare în judeţ, nicio doză de vaccin nu a fost pierdută.
Sursa: PRESSONLINE