Arafat: De la 3 la mie în sus de infectări, masca este obligatorie în toate spaţiile deschise

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a precizat miercuri că de la 3 la mie în sus de infectări cu noul coronavirus, masca este obligatorie în toate spaţiile deschise.

„Au fost dezbătute propunerile CNSU, pe care le-am anunţat ieri, de fapt. Rămân următoarele măsuri confirmate: referitor la purtarea măştii, până la 3 la mie incidenţă, deci de la 0 până la 3 la mie incidenţă, masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate şi la 50 metri de la intrare în şcoli; de la 3 al mie în sus masca este obligatorie în toate spaţiile deschise. Al doilea aspect: au rămas valabile prevederile care au stabilit că de la 0 la 1,5 la mie incidenţă, restaurantele, cafenelele, cinematografele – toate aceste entităţi vor funcţiona cu 50% capacitate; între 1,5 la mie şi 3 la mie cu 30% capacitate, iar mai mare decât 3 la mie atunci vor fi, din păcate, închise”, a declarat Arafat la finalul şedinţei de Guvern.

El a mai precizat că a rămas şi obligativitatea atestării personalului care lucrează în centrele rezidenţiale o dată pe săptămână, „prin grija direcţiilor de sănătate publică”.

„Acest lucru este necesar după ce personalul nu mai face rotaţie la 14 zile şi vine în ture normale şi atunci ăla 7 zile evaluarea lor va duce la prevenirea transmiterii virusului sau la reducerea riscului de transmitere a virusului către rezidenţii centrelor respective”, a adăugat Arafat.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare