Arafat: România a primit încă 350 de concentratoare de oxigen din stocul RescEU din Olanda

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat luni seara că România a primit încă 350 de concentratoare de oxigen din stocul RescEU din Olanda.

„Mai multe ţări au creat stocuri – RescEU, cum spunem noi. România a fost prima care a făcut acest lucru şi l-a făcut pe ventilatoare şi măşti, ce sunt la noi în ţară. Noi aveam nevoie de concentratoare când am făcut anunţul de oxigen, iar ţara care a făcut această stocare a fost Olanda. Prima dată ni s-au trimis 200 de concentratoare din Olanda, sub protecţia civilă europeană (…). Acum s-a luat decizia să ne scoatem încă 350 de concentratoare. Deci, în total, din stocul RescEU din Olanda, care este finanţat total de Comisia Europeană, noi am obţinut până acum 550 de concentratoare”, a declarat Raed Arafat la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei – Ciolpani, cu ocazia sosirii ajutorului oferit de Olanda, notează Agerpres.

El a adăugat că primele concentratoare de oxigen vor pleca spre spitalele din Bucureşti.

„Deja lista de distribuire a lor este făcută, vor pleca la spitale din toată ţara. Primele camioane care vor încărca şi vor pleca către spitalele din Bucureşti sunt aici, deci nu vom întârzia în distribuirea lor. Mai aşteptăm şi alte echipamente care vor sosi din alte state”, a precizat şeful DSU.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare