Arafat: Unii aveau suspiciuni că virusul există/Nu ar trebui să mai aibă/Dacă infectările nu scad, se pot lua alte măsuri

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat, vineri, că majoritatea populaţiei a respectat măsurile de prevenire a răspândirii virusului în România, afirmând însă că este nevoie ca toată lumea să respecte regulile și să nu mai existe „suspiciuni” cu privire la existenţa virusului.

„Dacă acum câteva luni aveau suspiciuni unii şi aveau întrebări dacă virusul ăsta există, nu ar trebui să mai aibă aceste suspiciuni, văzând ce se întâmplă în România şi în jurul nostru şi câte persoane decedează în fiecare zi”, a declarat Raed Arafat, la B1 TV.

Raed Arafat a afirmat că impactul noilor restricții se va vedea abia după 30 de zile.

„Eu nu cred că o să ajungem la un platou până nu vedem impactul şi al noilor măsuri pe care le avem, dacă sunt aplicate corect de noi toţi. (…) Evaluarea reală asupra impactului acestor măsuri are nevoie de 30 de zile, de două cicluri de 14 zile, este părerea epidemiologilor”, a adăugat Arafat.

Secretarul de stat din MAI s-a arătat convins că majoritatea românilor au înţeles importanţa respectării regulilor, însă a subliniat faptul că minoritatea care nu a respectat măsurile de prevenire are un rol în răspândirea bolii.

„Dacă nu scade suficient într-o lună înseamnă că măsurile nu sunt suficiente şi există risc de creştere mai departe. Şi atunci se impun şi alte măsuri. (..) Se pot lua şi alte măsuri suplimentare în zonele care sunt afectate mai grav”, a subliniat Arafat.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare