Un bărbat de 76 de ani a fost găsit mort, marţi, într-o fântână din localitatea argeşeană Valea Mare Pravăţ, cazul fiind anchetat de poliţişti. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu o autospecială şi un echipaj SMURD. Bărbatul a fost extras din fântână, dar era deja decedat, corpul fiind îngheţat. ‘Nu se ştie de când era căzut acolo şi nici împrejurarea în care s-a produs evenimentul, iar fântâna era de mici dimensiuni’, precizează ISU Argeş. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că în acest caz se fac verificări cu privire la împrejurările în care a survenit decesul. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE