Coreea de Nord a tras miercuri dimineaţă o „presupusă rachetă balistică intercontinentală” în cadrul unei serii de trei teste de rachete, a declarat armata sud-coreeană, la o zi după vizita preşedintele american Joe Biden în regiune, scrie AFP, scrie Agerpres.
„Prima rachetă balistică (presupus ICBM) are o rază de acţiune de aproximativ 360 de kilometri şi o altitudine de aproximativ 540 de kilometri”, a adăugat statul major sud-coreean într-un comunicat de presă.
Armata sud-coreeană a indicat că aceste proiectile au fost lansate la orele 06.00 (marţi, 21.00 GMT), 06.37 şi 06:42 din Sunan, la periferia Phenianului, în direcţia Mării Japoniei.
sursa – AGERPRES